Incidente înainte de meci şi după fluierul de start. "Bună seara, Budapesta!", din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din incidentele serioase ale serii nu este vreun scandal între suporteri, în cea mai mare parte disciplinaţi, ci este gafa crainicului de la UEFA care a dat „bună seara, Budapesta” la 4.000 de oameni prezenţi deja pe stadion, înainte de începerea meciului.

UPDATE 23.30 Doi spectatori români au intrat pe teren, ei nu ao fost filmaţi, conform regulamentului UEFA, a transmis Antena 3. Cei doi au intrat pe teren din dreptul zonei ocupate de suporterii echipei Athletic Bilbao, iar unul a străbătut tot terenul, înainte de a se preda forţelor de ordine. Mesajul inscripţionat pe spatele celor doi era "Justice for Craiova", echipa desfiinţată anul trecut de Federaţia Română de Fotbal.

Dintre incidentele în care au fost implicaţi microbiştii, sunt de menţionat doi suporteri spanioli care au fost ridicaţi de jandarmi, după ce s-au încăierat în Piaţa Muncii.

Unul dintre turiştii prezenţi azi în Bucureşti a avut nevoie de asistenţă medicală, pe fondul problemelor cu tensiunea, la intrarea la Arena Naţională.

Cu puţin timp înainte de începerea meciului, trei suporteri spanioli au fost luaţi de poliţişti, după ce au lovit un român cu o sticlă în cap, informează RTV. Victima a ajuns la Spitalul Municipal şi a avut ghinionul să poarte echipament cu însemnele echipei adverse spaniolilor întâlniţi.

Una din problemele serioase în această seară pare a fi cea a toaletelor, destul de greu de localizat în Centrul Vechi, unde rămâne varianta toaletelor din baruri. În Piaţa Constituţiei, grupurile sanitare există, dar majoritatea celor care au făcut plinul la bere nu par să le localizeze. Cel puţin nu înaintea boscheţilor şi a copacilor din spaţiul verde, care sunt luate cu asalt.

Peste 5.000 de oameni ai legii supraveghează desfăşurarea în siguranţă a tuturor evenimentelor din această seară, din jurul Finalei Ligii Europa.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"