În Bucureşti, Ziua Imnului Naţional este sărbătorită de oficialităţi cu steguleţe, ceremonii şi muzică militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au sărbătorit astăzi Ziua Imnului Naţional printr-un ceremonial militar de două ore desfăşurat în Piaţa Tricolorului din faţa Cercului Militar. Semnificaţia zilei este marcată, pe parcursul întregii zile, de steguleţele care decorează mijloacele de transport în comun şi bulevardele principale ale Capitalei.

Ceremonia a fost organizată de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, prezent la manifestări, a vorbit despre influenţa pe care cântecul "Deşteaptă-te, române!" a avut-o asupra ostaşilor români, cărora le-a insuflat curaj în timpul Războiului de Independenţă sau al celor două războaie mondiale.

"Istoria imnului este tulburătoare şi fascinantă în acelaşi timp. Apărut în efervescenţa zilelor revoluţionare ale anului 1848, pe versurile poetului Andrei Mureşanu, «Deşteaptă-te române» s-a impus rapid în conştiinţa maselor, fiind interpretat cu entuziasm pe timpul manifestărilor publice ale vremurilor", a spus ministrul Gabriel Oprea.

"Cu toţii ne amintim emoţia trăită în zilele Revoluţiei din 1989, când acordurile tulburătoare ale acestui cântec patriotic s-au înălţat din zeci de mii de piepturi, insuflând curaj manifestanţilor care mărturiseau pe versurile interzise atâţia ani, dar niciodată uitate, că aspiraţia către libertate şi demnitate nu poate fi ştearsă din conştiinţa poporului român", a mai declarat ministrul Oprea.

Citeşte şi

VIDEO Imnul Naţional al României, cântat pentru prima oară în anul 1848

Orchestra Armatei a susţinut un scurt concert de muzică militară, iar ansamblul Ministerului Administraţiei şi Internelor a interpretat cântece folclorice.

La ceremonie au mai participat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, liderii UNPR Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, secretarii de stat în MApN, oficiali din cadrul Ministerului Apărării, reprezentanţi ai asociaţiilor de veterani, dar şi câţiva trecători.

Circulaţia în zona centrală a Capitalei a fost restricţionată timp de două ore şi jumătate. Astfel, între orele 9.30 şi 11.00, şoferii nu au putut circula pe Calea Victoriei între strada Dem I. Rădulescu şi bulevardul Regina Elisabeta, şi pe strada Constantin Mile între Calea Victoriei şi strada Brezoianu.

De asemenea, timp de 10 minute, cât a durat intonarea imnului, a fost restricţionată circulaţia şi pe bulevardul Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi strada Ion Brezoianu.

Şoferii au scos steguleţele din dotare

Ziua Imnului Naţional este marcată, pe parcursul întregii zile, de steguleţele amplasate pe bulevardele principale ale Capitalei şi la oglinzile mijloacelor de transport în comun.

În cursul serii, Primăria Sectorului 4 va organiza, începând cu ora 18.00, un concert de muzică militară în Parcul Lumea Copiilor. Orchestra „Polifonik Band" va susţine un program de muzici reprezentative ale Armatei, urmând să interpreteze valsuri şi marşuri din opere celebre.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui