Hingherii de maşini reapar în Capitală. Străzile de pe care vor fi ridicate autovehiculele parcate aiurea şi de unde se vor putea recupera maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei a declanşat, de astăzi, operaţiunea de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, iar programul de lucru al celor şase autospeciale achiziţionate de edili pentru acest serviciu va fi unul non-stop. Conform deciziei Consiliului Municipal sunt vizate „vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti”.

Este vorba, în principiu,  de arterele  care sunt în continuarea drumurilor naţionale ce penetrează Capitala, de cele care sunt incluse în inele principale de circulaţie, dar şi de artere cu transport în comun. Concret, vor fi vizate aproximativ 350 de străzi din cele 5340 cât are Bucureştiul în total. Lista orientativă a străzilor administrate de Primăria Capitalei poate fi consultată AICI. Maşinile parcate neregulamentar în aceste zone vor fi ridicate, iar transportul şi depozitarea pe o zi vor ajunge la 500 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor vor fi făcute de către poliţiştii rutieri şi poliţiştii locali. „Agenţii constatatori, de regulă, înregistrează foto sau video, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice verificate metrologic zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi dispun în scris aplicarea măsurii tehnico-administrative printr-o dispoziţie de ridicare”, se arată în hotărâre.

Maşina va fi fotografiată din toate poziţiile

Dispoziţia de ridicare cuprinde, între altele, data şi ora ridicării vehiculului, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, dar şi menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul.

Înainte de ridicare, operatorul va fotografia maşina din mai multe unghiuri pentru a fi evidenţiate eventualele zone deteriorate şi va completa fişa vehiculului ridicat, în care va fi descrisă starea acestuia.

„Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare. Pentru a-i putea fi restituit vehiculul, proprietarul sau utilizatorul vehiculului trebuie să prezinte acte care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului", se mai arată în proiectul de hotărâre. 

Sunt două locaţii unde se vor depozita autoturismele ridicate, una pe Metalurgiei, şi cealaltă pe bulevardul Timişoarei. În plus, informaţii despre maşinile ridicate se pot obţine sunând la 021/9544 - Brigada de Poliţie Rutieră sau 021/9752 - Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. 

Schimb de replici între Avocatul Poporului şi primarul Capitalei

În paralel, Avocatul Poporului a cerut prefectului de Bucureşti să atace în contencios hotărârea Consiliului General privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, arătând că ridicarea acestor autoturisme nu poate fi dispusă de către poliţiştii locali, ci numai de poliţiştii rutieri. Concret, în sesizare, Avocatul Poporului arată că, în urma examinării actelor normative în vigoare, consideră, între altele, că HCGMB nr. 371/2019 nesocoteşte normele legale în aplicarea cărora a fost dată şi stabileşte competenţa alternativă a poliţiştilor rutieri sau locali în constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale, iar nu competenţa exclusivă a poliţiştilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege. HCGMB decide că, în calitate de agenţi constatatori, poliţiştii locali pot dispune măsura ridicării, “prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 şi art. 2031 şi art. 2032 din HG nr. 1361/2006”, arată instituţia.

În replică primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat dur pe Facebook susţinând că Avocatul Poporului îi apără pe şoferii nesimţiţi. „Instituţia Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimţirii! Ne şicanează şi ceartă că îi deranjăm pe prost-crescuţii care blochează cu maşinile : spitale, şcoli, locuri rezervate persoanelor cu dizabilităţi, instituţii, linii de tramvai, staţii de autobuz, chiar proprietăţi private, sub pretextul că <<am coborât să-mi iau ţigări>>... şi se mai întorc după vreo două ore! S-a rezolvat cazul Caracal, s-au epuizat toaletele în curte ale şcolilor din mediul rural, în toate spitalele din ţară e că în America! Totul este perfect! Avocatului poporului nu-i mai rămâne decât să se ocupe de cocalari!”, a scris sâmbătă pe Facebook Gabriela Firea.

Tarife diferenţiate

Tarifele de ridicare şi transport sunt diferenţiate în funcţie de gabaritul maşinii ridicate. Taxa de ridicare pleacă de la 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv, şi pot ajunge la 270 de lei, pentru vehicule cu o greutate mai mare de 5 tone. 

Şi tarifele de transport sunt diferite. Astfel se achită 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone şi 200 de lei, pentru vehicule care depăşesc această greutate. Pentru depozitare se percepe un tarif de 150 lei/zi. Deci suma minimă care trebuie achitată la ridicarea unei maşini ajunge la 500 de lei. 

   

Mai multe pentru tine:
Laurențiu Reghecampf, probleme fără sfârșit. E urmărit penal pentru violențe în familie
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Orașul unde au fost descoperite peste 80 de specii de păsări. Multe sunt răpitoare și au cuiburile în fisurile blocurilor
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
BEJ Prahova admite candidatura „baronului Lamborghini” Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat la șefia CJ
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Gripa aviară la vaci se răspândește rapid în Statele Unite ale Americii. Care este pericolul pentru Europa
Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Sâmbătă, Pelerinaj de Florii în Bucureşti. Traseul şi programul procesiunii
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"