Hagi a premiat câştigătorii cupei care îi poartă numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şaptea etapă a Cupei „Hagi Danone“, disputată pe stadionul Rocar din Bucureşti, s-a încheiat ieri la prânz.

Competiţia a început vineri, iar pe durata celor trei zile au avut loc peste 50 de meciuri, doar două echipe fiind norocoase şi vor reprezenta Bucureştiul la turneul final de la Constanţa. Dintre echipele de club, învingătoare a ieşit CSS 2 Bucureşti, care a câştigat, la penalty-uri, finala contra celor de la Petrolul Ploieşti. Pe parcursul meciului s-au auzit din tribune diferite sloganuri, jucătorii celor de la Călăraşi, învinşi în semifinale chiar de CSS2, strigând, în special, „Arbitre nu fura, că ajungi la DNA".

Iar dacă finala de la cluburi a fost echilibrată, la şcoli nu s-a întâmplat la fel, Şcoala Mircea Eliade spulberând cu scorul de 6-1 Şcoala Generală nr. 120.

Cel care a înmânat premiile şi cupele tinerilor fotbalişti a fost chiar „Regele fotbalului românesc", Gheorghe Hagi. „Vom vedea la turneul final cine din ţară este mai bun. Talente avem, dar trebuie să existe şi competiţii. Sunt sigur că, în timp, mulţi dintre copiii de aici vor ajunge în naţională", a spus, pentru „Adevărul", Gheorghe Hagi.

Turneul final va avea loc la Constanţa, în perioada 29 mai - 1 iunie, iar la acesta vor participa câştigătoarele fiecărui turneu zonal şi echipa Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi". La acest turneu va fi prezent şi Ianis Hagi, acesta fiind legitimate la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi".

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Detaliul care a salvat de la moarte o fetiță de 2 ani căzută de la etajul 4. „A pus-o pe pervaz că tot cerea acolo”
„A refuzat turnarea ceaiului”: Reacția lui Călin Georgescu la întâlnirea conspirativă cu Potra și Sechila
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile