Firea: Podul Ciurel este aproape gata în acest moment. Acum avem un pod foarte frumos, european, care va fi dat în circulaţie în momentul în care încep şi şcolile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că Podul Ciurel este „aproape gata” şi va fi dat în folosinţă până la începutul anului şcolar. „Acum avem un pod foarte frumos, european”, spune Firea.

”În premieră, facem legătura între Nordul şi Sudul Capitalei, prin şantierele deschise şi prin lucrările deja finalizate! Era minunat să avem Centura ocolitoare, dar aceasta este, încă, un obiectiv guvernamental neîndeplinit! Şi nici nu au acceptat să o transfere la Primărie, pentru a o finaliza. Orgolii mărunte de politicieni care nu pun oamenii pe primul loc!", afirmă Gabriela Firea, într-un comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei.

Ea susţine că "de patru ani, Bucureştiul nu mai bate pasul pe loc" şi că "Prea multă vreme şantierele au fost îngheţate şi lucrările executate în ritm de melc de doar două-trei firme de casă".

În acest context, Firea afirmă că a finalizat toate proiectele mari găsite blocate acum patru ani.

"Pe podul de la Nicolae Grigorescu se circulă deja, iar celebrul Pod Ciurel va fi dat în folosinţă până la începerea şcolilor", adaugă primarul general.

Gabriela Firea a postat şi pe pagina sa de Facebook o înregistrare video în care vorbeşte despre aceste proiecte.

"Podul Ciurel este aproape gata în acest moment, la el se lucra de mulţi ani, (...) la momentul când am ajuns la Primărie acolo era de asemenea un blocaj uriaş, nu se întâmpla nimic. Acum avem un pod foarte frumos, european, care va fi dat în circulaţie în momentul în care încep şi şcolile, deci în septembrie", a spus Firea.

Un consilier al primarului general a explicat că în zona Podul Ciurel - Nodul Virtuţii lucrările s-au finalizat, iar în acest moment se fac testări şi ultimele retuşuri pentru a fi dat în folosinţă. El a spus că în 2016 acolo exista un singur pilon şi nu exista finanţare. El a afirmat că se vor începe şi lucrările pentru etapa a doua, Nodul Virtuţii - Şoseaua Uverturii.

De asemenea, Firea menţionează că au fost deschise şantiere noi, unele obiective fiind terminate deja în scurt timp.

"Noua şosea Fabrica de Glucoză e un ajutor real pentru şoferi. Aşa va fi şi Pasajul de la Doamna Ghica sau lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea. Suntem un oraş cu aproape 4 milioane de locuitori şi principalul punct de afaceri al ţării. Infrastructura trebuie să se dezvolte, chiar dacă Bucureştiul primeşte un procent infim din câţi bani produce pentru bugetul ţării. Ştim ce avem de făcut în continuare! Vom munci! Împreună cu echipa din Primăria Capitalei am gândit zeci de proiecte: drumuri noi, pasaje şi poduri, lărgire de străzi existente. Vă asigur că nu vor rămâne doar poze, machete sau hârtii aruncate într-un sertar”, susţine Firea.

În decembrie 2019, Primăria Capitalei anunţa că realizarea primei etape a proiectului "Străpungere Ciurel - Nod Rutier Virtuţii" se apropie de final, iar "în primăvara anului viitor" bucureştenii vor putea circula pe Podul Ciurel.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare