Festivalul Saint Patrick revine în Bucureşti. Organizatori: Ediţia din acest an va fi mai mare şi mai spectaculoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, Bucureştiul va găzdui festivalul dedicat St. Patrick's Day, patronul spiritual al Irlandei. Evenimentul va avea loc între 14 şi 16 martie şi va include un bal de gală şi o paradă organizată pe străzile Capitalei.

Festivităţile dedicate patronului spiritual al Irlandei, organizate de Asociaţia Ireland Romania Network (IRN), vor începe pe 14 martie. Festivalul va debuta cu un bal de gală ce va avea loc la Athenee Palace Hilton din Bucureşti, acolo unde se vor aduna unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai mediului diplomatic, de afaceri şi cultural din România, scrie Mediafax.

Dansatorii trupei The Irish Way vor susţine un scurt spectacol de dans tradiţional româno-irlandez, fiind organizată şi o tombolă cu premii diverse, de la weekenduri la Bran şi Braşov până la sticle de whisky tradiţional irlandez.

„Anul trecut, am organizat în România cel mai mare festival dedicat lui St. Patrick din Europa continentală, iar răspunsul oamenilor de aici a fost atât de entuziast şi frumos încât am decis să repetăm experienţa, ba, mai mult, să o şi întrecem“, a declarat John Long, preşedintele Asociaţiei Ireland România Network. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că ediţia din acest an a festivalului va fi şi mai mare şi mai spectaculoasă în comparaţie cu cea din 2013. 

În data de 16 martie, de la ora 15.00 la ora 17.00, va avea loc parada de care alegorice, care va porni de la Muzeul Ţăranului Român, va defila pe Calea Victoriei şi se va opri la Piaţa George Enescu. Pe traseu, parada se va opri în câteva puncte cheie, momente în care circa 30 de dansatori de muzică tradiţional irlandeză şi românească vor prezenta scurte momente artistice la care vor putea lua parte şi cei din public. 

Alături de carele alegorice vor mărşălui 20 de cimpoieri aduşi direct din Irlanda, dar şi cântăreţi de muzică tradiţional românească. 

Pe aceeaşi temă:

Saint Patrick's Day, pe Calea Victoriei: 1.000 de persoane au participat la prima ediţie a paradei irlandeze organizate în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv