EXCLUSIV Restaurantul plutitor a ajuns în Bucureşti/ Vezi cum poţi mânca la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

EXCLUSIV: „Restaurantul aerian“ a fost ridicat, ieri,  pentru prima dată deasupra Bucureştiului cu o macara de către reprezentanţii companiei. Reporterul „Adevarul“ a fost una dintre persoanele care au ocupat un loc la „masa zburătoare“. Aceasta a fost agăţată la o înălţime de peste 15 metri.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Într-un scaun din piele bine „ancorat“, cu centuri de siguranţă ca de avion şi însoţit de prieteni sau colegi poţi lua, în siguranţă, masa chiar şi la o înălţime de 50 de metri deasupra nivelului solului. Pasiunea pentru activităţi inedite şi adrenalina îi îi îndeamnă pe mulţi curajoşi să nu se gândească la câţi bani vor scoate din buzunar pentru a putea mânca sau a bea ceva la înălţime, deasupra unor zone turistice sau chiar deasupra unor clădiri.

„Dinner in the sky“, primul restaurant aerian din România, a fost ridicat pentru prima dată de o macara, ieri, în apropiere de Bucureşti, mai exact lângă Autostrada Bucureşti-Piteşti. Reprezentanţii companiei „Sky Touring&Events “ erau cei mai nerădători să încerce masa. „Lansarea oficială a conceptului a avut loc la începutul acestei luni. Astăzi (ieri n.r.) este prima dată când ridicam masa. Şi eu sunt foarte curios“, a spus Ovidiu Barbier, manager la Sky Touring&Events.

Preţul porneşte de la 16.000 de euro

Masa pentru 22 de persoane poate fi închiriată de oricine şi poate fi amplasată în orice loc doreşte clientul cu condiţia de a avea la sol un spaţiu liber de aproximativ 500 de metri pătraţi. La o astfel de masă zburătoare se pot ţine diferite evenimente, de la aniversări, nunţi, până la concerte, meeting-uri de afaceri, conferinţe de presă sau vizionarea competiţiilor sportive şi a evenimentelor culturale în aer liber.


Astfel, pentru o petrecere într-un stil inedit, clienţii trebuie să plătească cel puţin 16.000 de euro. „Avem deja anunţate câteva petreceri, cum ar fi aniversarea unei companii. Mai sunt interesate câteva hoteluri de lux. Evenimentele vor avea loc după luna iunie“, a mai spus Ovidiu Barbier.

Siguranţa mesenilor nu este pusă la îndoială. Aceştia  stau pe nişte scaune speciale fiind prinşi în centuri cu fixare în patru puncte. La sol se va afla întotdeauna o ambulanţă. De asemenea, masa nu poate fi ridicată dacâ vântul este puternic.

Masa la înălţime se ia în 30 de ţări

Acest concept inedit există deja în 30 de ţări din Europa şi în SUA prin parteneri unici care folosesc un acord de exclusivitate încheiat cu deţinătorul licenţei şi al mărcii pe teritoriul ţării respective.


Astfel, „restaurantul aerian“ există de ceva timp în ţări precum SUA, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, Rusia, Bulgaria sau Emiratele Arabe. „Aveau atâtea ţări acest concept, încât României nu îi putea lipsi. Până acum oamenii s-au arătat interesaţi“, a dăugat Barbier.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie