Educaţie prin jocuri interactive, într-un program social derulat în Orăşelul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un eveniment caritabil va avea loc în weekend, în Orăşelul Copiilor FOTO Adevărul

Primăria Sectorului 4 organizează un eveniment caritabil, sâmbătă şi duminică, de la ora 10.00, în sprijinul copiilor cuprinşi în programul de asistenţă socială pe raza acestei unităţi administrative.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, timp de două zile, Orăşelul Copiilor din Sectorul 4 va găzdui concursuri de dans, concerte şi prezentări, dar şi ateliere de creaţie, în cadrul cărora copiii, dar şi părinţii prezenţi vor putea participa la jocuri interactive, gândite ca metode de educaţie prin divertisment.

Prin aceste jocuri va fi evidenţiat faptul că educaţia nu înseamnă doar abstract, copii trebuie să se joace şi să asimileze prin joc, având nevoie de modele reale şi pozitive pentru dezvoltarea psihică şi intelectuală.
Totodată, pe lângă activităţile artistice desfăşurate, în locaţie va fi amenajată o zonă destinată comercializării obiectelor create în ateliere.

Acestea vor fi expuse spre vânzare în schimbul unor sume simbolice, iar fondurile astfel colectate vor fi direcţionate către centrele aparţinând D.G.A.S.P.C. Sector 4, în cadrul cărora sunt ocrotiţi copii instituţionalizaţi pe raza Sectorului 4.


 

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”