Domnu’ Sandu, vă place cum joacă naţionala la Replay?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mă întreb dacă Mircea Sandu, de ce nu şi Dumitru Dragomir, pe care-i consider principalii vinovaţi pentru situaţia actuală a fotbalului românesc, se uită la Replay pe TVR1.

Da, domnu’ Sandu, emisiunea aceea unde Marian Olaianos şi Marius Mitran vorbesc despre fotbalul românesc, adevărat, plin de frumuseţe şi care ne făcea să iubim zilele de weekend! Să nu mai zic de meciurile echipei naţionale pe care le aşteptam mai ceva ca Paştele sau Crăciunul. Atunci, erau genialii Hagi şi Adrian Ilie, creierul Popescu, muncitorii Petrescu, Munteanu şi Belodedici, conduşi de generalul Iordănescu.

Astăzi îi avem pe mediocrii Săpunaru şi Tamaş, pe purtătorii ilegali de tricou Florescu şi Ropotan, pe preşcolarul cu pretenţii de Harvard, Torje, pe golgheterul ratat, Mutu, şi pe cel mai frustrat din curtea şcolii, Răzvan, băiatul care se ascunde după stânca de la Doneţk şi strigă în gura mare: „Tati, sabotaje, diversiuni, ziarişti răi, ce dacă n-am rezultate?”.

Domnule Sandu, dacă deschidem ziarele de azi o să-l vedem pe inventatorul fotbalului cum îşi apără odrasla şi cum ne spune vorbe lipsite de sens, înfigând iataganul turcesco-ucrainean în rana tot mai adâncă a unui fotbal aproape mort. Haideţi să ne uităm la Replay, să mai vedem un gol extraterestru de-al lui Adrian Ilie, ori o execuţie din stângul de aur al lui Hagi, că m-am săturat de circul ăsta şi de pseudopatronii din Liga I care schimbă zilnic antrenorii de club, dar cer continuitate la naţională.

Nu mai avem fotbal şi nici idei să-l refacem din temelii! De aceea mi-aş dori aşa de mult ca peste câţiva ani să mă uit la o emisiune cu Olaianos şi Mitran, despre cum şi-a dat demisia Mircea Sandu de la conducerea unui fotbal care a stat mai bine de 10 ani în comă. Nu-i aşa că vă uitaţi cu noi, domnule Sandu, la Replay? Dacă nu la emisiunea din viitor cu demisia dumneavoastră, măcar la partidele „Generaţiei de Aur”.