Doi morţi după explozia unei centrale termice dintr-un azil din Judeţul Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs, vineri seară, într-un centru social din Periş, judeţul Ilfov.

La sosirea echipajelor de intervenţie, una dintre cele două persoane era deja decedată, iar cealaltă era grav rănită. Aceasta suferise răni foarte grave şi era în stop cardio-respirator. Medicii au încercat resuscitarea victimei în mai multe rânduri, intenţionând să o transporte la spital, potrivit Mediafax.

În ciuda intervenţiilor, rănitul nu a mai putut fi însă salvat.

Alte patru persoane au suferit răni uşoare, fiind transportate la spital de echipajele Ambulanţei.

Explozia a izbucnit la un imobil din localitatea ilfoveană Periş, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov şi una de la Periş, a declarat Simion Petruş Călin, purtător de cuvânt al ISU Ilfov.

Acesta a precizat că a fost vorba de o explozie urmată de un incendiu.

Potrivit lui Călin, în imobil se aflau doar bărbaţi.

Din primele informaţii, explozia s-ar fi produs de la o centrală termică. În urma incidentului, clădirea a fost afectată, iar tavanul a căzut.

În acest caz se va efectua o anchetă pentru verificarea circumstanţelor producerii exploziei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”