Directoarea Circului Globus, acuzată de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General în cazul Brânduşei Novac, director al Circului Globus şi deputat PDL, după ce a constatat că s-ar afla în conflict de interese.

Potrivit unui comunicat ANI, aceasta ar fi semnat 11 contracte, în valoare de 1,2 milioane de lei, între Circul Globus şi diferite firme la care este asociată.

În comunicatul postat pe site-ul oficial al instituţiei, ANI anunţă că în urma unor evaluări a constatat "încălcarea de către doamna Brânduşa Cornelia NOVAC, Director/ manager al <<Circ & Variete Globus>> București şi Deputat în Parlamentul României a dispozițiilor art. 70, și art. 72 din Legea nr. 161/2003 privind conflictul de interese în materie administrativă, precum şi indicii referitoare la posibila săvârşire de către doamna Brânduşa Cornelia NOVAC, Director/ manager al <<Circ & Variete Globus>> București şi Deputat în Parlamentul României a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României".

Brânduşa Novac are la dispoziţie 15 zile să atace raportul ANI la instanţa de contencios administrativ.

Puteţi consulta AICI comunicatul ANI referitor la acuzaţiile aduse Brânduşei Novac. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”