Construcţia Pasajului Domneşti, întârziată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de construcţie a Pasajului Domneşti vor fi din nou întârziate, de data aceasta pentru a modifica proiectul, astfel încât să se ia în calcul şi linia de tramvai propusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Surse din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au declarat pentru economica.net că proiectul Pasajului Domneşti va fi refăcut astfel încât tramvaiul să poată întoarce sub pasaj, ceea ce va întârzia lucrările cu şase luni şi va aduce costuri cu 5% mai mari.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis ordinul de începere pentru realizarea Pasajului suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti, anunţa, la începutul lunii ianuarie, Ministerul Transporturilor. 

Proiectul a fost estimat la 91,55 milioane lei, fără TVA. Durata contractului de execuţie lucrări este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie si 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Contractul a fost semnat, în data de 10 mai 2017, de CNAIR. şi Asocierea SC Straco Grup SRL - SC Comnord SA - SC Specialist Consulting SRL. Valoarea contractului de lucrări este de 91.552.381.90 lei, fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două