Certificatul verde, un moft în Capitală? Cât de stricţi sunt, de fapt, comercianţii REPORTAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Blitz

Certificatul verde pare o glumă! Noile reguli privind obligativitatea de a prezenta documentul la accesul în restaurant, în bar, în complexuri comerciale sau în magazine nealimentare au aceeaşi soartă ca şi îndemnurile la vaccinare. Toţi au auzit de ele, dar aproape nimeni nu le respectă.

Reporterii Click! au verificat cât de stricţi sunt comercianţii.

Unul dintre cele mai vizitate mall-uri din Bucureşti a fost primul loc în care am testat vigilenţa controalelor pentru depistarea persoanelor care încearcă să intre fără certificat verde. Plasaţi strategic la intrările în complexul comercial, paznicii nu prea ştiau cum să procedeze. O doamnă ”cerber” s-a chinuit minute bune să scaneze certificatul verde de pe telefonul nostru.

„Nu te mai mişca, dom’le!” şi „Îţi tremură mâna, ce ai?” - au fost câteva dintre constatările femeii. Ea ofta atât de tare, încât am ajutat-o să efectueze operaţiunea, interval de timp în care pe lângă noi au trecut mai mulţi clienţi, despre care nu se ştie dacă aveau sau nu certificatul verde. Pe un culoar din mall dăm de un alt paznic, plictisit, care ne lasă în pace.

Citeşte continuarea pe Click.ro

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie