„Casa Unirii”, buba Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul hotel Concordia, locul unde s-a decis Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în urmă cu 151 de ani, arată ca după război. Imobilul din Centrul istoric este deţinut de o firmă italiană, care l-a lăsat în paragină ca şi Ministerul Culturii şi Primăria Capitalei. 

Una dintre cele mai însemnate clădiri din Bucureşti, atât ca şi importanţă arhitecturală, cât şi ca încărcătură istorică, este situată pe strada Smârdan nr. 39 şi aparţine în prezent firmei Ro Naturstein SRL. În loc să înceapă lucrările de reabilitare, firma a lăsat clădirea în starea în care a achiziţionat-o, adică aproape de prăbuşire.

Mai mult, până anul trecut, oamenii străzii şi câinii îşi făceau culcuş în clădirea istorică, parte a patrimoniului României. În urmă cu câteva luni, reprezentanţii firmei au pus doar o uşă metalică pentru a împiedica accesul „vizitatorilor” nedoriţi.

Italienii promit să renoveze clădirea la primăvară


Societatea Ro Naturstein SRL este deţinută în proporţie de 80% de firma italinană Emmencinque, care se ocupă cu afaceri imobiliare.
Reprezentanţii firmei susţin că imobilul urmează să fie renovat la primăvara acestui an, iar în prezent aşteaptă nişte avize pentru a demara proiectul de reabilitare.

Ei nu au vrut însă să spună în ce vor transforma clădirea-monument. „Aşteptăm avize de la Ministerul Culturii şi nişte aprobări de la Ministerul Lucrărilor Publice. Nu ştim deocamdată dacă ni se va da voie să facem modificări în interior. Cu siguranţă nu putem schimba faţada şi din câte am înţeles trebuie să păstrăm şi structura clădirii”, a declarat pentru „Adevărul”, Petre Amzoiu, reprezentant al „Ro Natrustein”.

„Nu mai au bani, dom’le!”

De cealaltă parte, reprezentanţi din cadrul municipalităţii susţin că firma nu mai are bani să investească în reabilitarea clădirii şi că de aceea au lăsat-o în stadiul în care este acum.

Potrivit legii, actualii proprietari nu au libertate totală în privinţa statutului viitor al clădirii, fiind clasată în categoria B de monumente. „Pot face un centru cultural, unde să funcţioneze cafenele sau librării, spre exemplu. Sau pot face tot un hotel, dar ar trebui să păstreze pentru vizitare camera în care s-a semnat Unirea”, a explicat Florin Necula, directorul Administraţiei şi Patrimoniului Public din Primăria Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete