Canicula face victime. Peste 100 de persoane au căzut în stradă sau au leşinat astăzi în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arşita din timpul zilei care a ridicat mercurul din termometre la o maximă de 36 de grade la umbră, a făcut ca mai mulţi oameni să aibe probleme de sănătate. Astfel, până la ora 16.00, s-au înregistrat peste 100 de apeluri pentru oameni căzuţi în stradă sau leşinaţi, numărul acestora reprezentând o treime din totalul urgenţelor.

În intervalul 8.00 - 16.00, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov au fost înregistrate 534 de solicitări, dintre care 305 urgenţe.

Din totalul urgenţelor, 59 au fost pentru persoane căzute în stradă sau care au leşinat în spaţii publice, iar alte 52, pentru aceleaşi tip de situaţii, cu deosebirea că starea de rău a survenit la domiciliu, a precizat managerul SABI, Alis Grasu.

Medicii recomandă ca, în zilele caniculare, să fie consumate cât mai multe lichide, respectiv apă, sucuri de fructe, supe de legume, evitându-se băuturile alcoolice şi cafeaua.

De asemenea, sunt recomandate cât mai multe duşuri zilnice şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume.

La nivel naţional, în ultimele 24 ore au fost înregistrate peste 6.000 de apeluri telefonice la serviciile de ambulanţă şi SMURD, numărul persoanelor căzute în stradă fiind de 169, a anunţat, joi, secretarul de stat Alexandru Rafila.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă