Bucureşti: Volei pe nisip în faţa Ateneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cărora le place voleiul pot juca acest sport, de astăzi până sâmbâtă seară, pe un teren de nisip instalat în faţa Ateneului Român. 

Iniţiativa face parte din “Programul pentru un stil de viaţă sănătos“ lansat în 2008 de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi International Advertising Association, cele două instiţuţii încearcând să-i convingă pe oameni să adopte o alimentaţie echilibrată şi să facă o oră de mişcare zilnic.

Organizatorii estimează că în cele trei zile în care se va desfăşura evenimentul vor participa câteva sute de oameni.
“Am ales voleiul pe nisip pentru ca este neconvenţional şi am vrut să arătăm că poţi face mişcare oriunde. Astfel, chiar dacă eşti în Bucureşti, te poţi bucura de beneficiile acestui sport“, spune Loredana Vişa, general manager al V+O Communication, agenţia de relaţii publice care se ocupa de mediatizarea proiectului.

Printre cei 14 participanţi care jucau de dimineaţă volei se aflau amatori, foşti sportivi de performantă, dar şi Monica Roşu, dublă campioană olimpică la gimnastică la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004.
“E vorba de sănătate, nu de practicarea unui sport de performanţă. O jumătate de oră de mişcare pe zi oricine poate face“, a declarat campioana.

Posibilitatta de a juca volei pe nisip în mijlocul Bucureştiului, i-a făcut pe unii tineri să vină cu tot grupul de amici.
“Am aflat de la o prietenă care a citit în presă şi am venit într-o gaşcă de şapte persoane. Noi, oricum mergem în fiecare zi după ora cinci să jucăm volei în Parcul Titan“, spune Alexandra Trandafir, o tânără în vârstă de 20 de ani care a jucat volei de performanţă de la 13 la 15 ani.
Cei care doresc să facă mişcare în aceste zile pot merge pe terenul din faţa Ateneului dimineaţa între orele 9.30-11.00 şi seara între orele 19.00- 22.00.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!