Bucureşti: „Van Gogh“, al patrulea geniu, a dispărut de pe tarabe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albumul  dedicat celebrului artist olandez s-a distribuit, astăzi, împreună cu „Adevărul“ şi cu „Adevărul literar şi artistic“.

„Viaţa şi opera lui Van Gogh“ s-a vândut la chioşcurile din ţară încă de la primele ore ale dimineţii. Volumul oferit de Editura Adevărul, în colaborare cu Editura Giunti din Florenţa, face parte din colecţia „Pictori de geniu“ şi costă 12,99 de lei.

Ploieşti, ora 7.00

Ploieştenii s-au înghesuit încă de la primele ore ale dimineţii la chioşcurile de ziare să-şi procure albumul „Viaţa şi opera lui Van Gogh“. „Am vorbit din timp cu chioşcarul să-mi oprească o carte. Şi aşa, tot m-am trezit la ora 6.00 dimineaţa şi la şi jumătate am fost s¬ă-mi ridic albumul cu pictori, ca să fiu sigură că-l prind. Sunt foarte încântată de cum arată. Este ceva de calitate“, a spus Domnica Tomcea, o tânără de 30 de ani.

„Eu am cumpărat albumul cu Van Gogh pentru copiii mei. Chiar dacă acum sunt mici, sunt convinsă că peste nişte ani le va fi de folos. Şi aşa sunt foarte talentaţi la pictură şi la desen. Totuşi, cred că ar trebui să aducă mai multe albume la chioşcuri ca să ajungă pentru toată lumea“, a declarat Violeta Miu, o altă ploieşteancă.

Târgovişte, ora 7.30

„Am aşteptat cu nerăbdare albumul cu Van Gogh, care este unul dintre pictorii mei preferaţi. Încă de când am auzit că va fi lansată colecţia «Pictori de geniu» am urmărit fiecare apariţie ca să nu scap vreun album. Vin de la prima oră. Vânzătoarea mă ştie deja şi îmi pregăteşte cartea de când mă vede“, a spus Alina, o târgovişteancă de 35 de ani.

Bucureşti, ora 8.00

„Am primit 30 de bucăţi pe care le-am vândut imediat. Am oprit doar două pentru cunoştinţe. Dacă ne-ar da mai multe, s-ar vinde“, a declarat Maria, vânzătoare la un chioşc din Pipera. „Am vrut să cumpăr două cărţi, dar nu a mai fost decât una. Primesc prea puţine cei de la chioşcuri“, a spus o cumpărătoare.

Piteşti, ora 8.00


,,Am prins doar albumul Picasso pentru că atunci m-am trezit  cu noaptea-n cap şi am păzit chioşcul de ziare până a venit vânzătorul. Astăzi n-am mai avut noroc“, a spus trist Gabriel Din, 44 de ani, inginer.
„La ora 7.30 am luat la rând patru  chioşcuri de ziare din zona centrală. Niciunul nu mai avea albumul Van Gogh “, a declarat Ioan Florescu, 41 de ani, profesor.

Cum obţineţi seria „Pictori de geniu“

Cei care îşi doresc toate titlurile din colecţia de artă se pot abona pe trei luni la ziarul „Adevărul“ şi scapă astfel de problema cozilor de la standurile de vânzare.

Abonamente se fac la numerele de telefon 021-407.54.64, 021-407.54.65, 021-407.54.66. Dacă nu aveţi încredere în poştaş, puteţi ridica volumele şi ziarul direct de la oficiile poştale, în fiecare zi de miercuri. Redacţia vă garantează primirea volumelor.

De asemenea, cititorii pot comanda albumele online pe www.adevarul.ro sau direct, la sediul Adevărul Holding, la numerele de telefon: 021-407.76.38, 021-407.76.51. Cărţile Adevărul nu trebuie cumpărate la suprapreţ! La Librăria Adevărul, din Bulevardul Magheru nr. 18, găsiţi primele trei volume ale colecţiei la preţul de 12,99.