Bucureşti: Registrul Comerţului, fabrică de semnături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti a hotărât la data de 29 septembrie 2009 ca numărul dosarelor analizate în cadrul fiecărei şedinţe de judecată de la Registrul Comerţului să nu depăşească 50 de constituiri şi 100 de menţiuni.

De asemenea, magistraţii au hotărât reducerea numărului şedinţelor săptămânale de la patru, la trei.
În condiţiile în care media dosarelor depuse la instituţia economică a fost, în anul 2009, de aproximativ 500 pe zi, până la data de 14 ianuarie magistraţii au adunat peste 11.500 de dosare nerezolvate.

Din acest motiv, Executivul a decis printr-o ordonanţă de urgenţă, care a intrat în vigoare în urmă cu o săptămână, ca verificarea finală a cererilor de înregistrare să treacă din competenţa magistraţilor în cea a directorului Registrului Comerţului din Capitală şi a angajaţilor instituţiei.

Decizia a avut imediat o consecinţă pozitivă - într-o săptămână, aproximativ jumătate dintre dosarele lăsate de izbelişte de judecători au fost deja soluţionate.

3.300 de dosare rezolvate într-o zi
Joia trecută, când a intrat în vigoare ordonanţa şi judecătorii nu au mai avut nicio competenţă la Registru, 3.300 de dosare au fost soluţionate.

Astfel, aproape o treime din ce n-au făcut magistraţii timp de trei luni şi jumătate au reuşit să ducă la bun-sfârşit directoarea instituţiei, Ştefania Chiţu, împreună cu lucrătorii delegaţi de aceasta, într-o singură zi.

„În momentul acesta nu se mai aplică codul de procedură de dinainte. Este o soluţie de tranzit pentru a-i putea ajuta cât mai eficient pe oameni“, a declarat Ştefania Chiţu pentru „Adevărul de Seară“.
Reprezentanţii firmelor bucureştene şi avocaţii par fericiţi de efectele ordonanţei.

„Magistraţii ajunseseră să dea termen de judecată chiar şi pentru aprilie 2011. Acum s-a revenit la normal, iar termenul de verificare a dosarului este de circa o săptămână de la depunerea actelor“, a declarat Elena Grecu, avocat.


Mai puţini referenţi, mai multe cozi
Singurul dezavantaj par a fi cozile care se formează la verificarea iniţială a dosarelor. „Din câte am înţeles, aproape jumătate dintre referenţi fac treaba judecătorilor de dinainte, aşa că au rămas mai puţini la verificarea iniţială”, a spus o avocată care aştepta ieri de cinci ore la coadă pentru a-i fi verificat dosarul.

Directoarea instituţiei, Ştefania Chiţu, a subliniat, însă, că aceasta este o situaţie temporară până când se va decide exact o nouă procedură de soluţionare a dosarelor.



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată