Bucureşti: Goana după adevăratele reduceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterii „Adevărul“ au comparat soldurile magazinelor din malluri cu cele din outleturi şi second-hand Preţurile din complexurile comerciale sunt chiar şi de cinci ori mai mari decât cele practicate în outletul Fashion House situat la kilometrul 13 pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Chiar dacă trebuie să traversezi jumătate de oraş şi să înfrunţi traficul infernal de pe Bulevardul Iuliu Maniu, drumul până la outletul Fashion House face toți banii. Reducerile de pe etichetele articolelor de îmbrăcăminte vin ca o recompensă, iar lejeritatea cu care te poţi mişca printre raioane sunt o mulţumire în plus.
 
Este adevărat că preţurile vizibil micşorate sunt pentru colecţiile trecute ale firmelor de renume. La reducerile de 70% aplicate în mod normal în outlet se adaugă alte reduceri chiar de până la 90%.

Jeanşi, de la 300 la 75 de lei
Astfel, o pereche de jeans marca Lee Cooper, din sezonul trecut, pot fi cumpăraţi din outlet cu 149 de lei, de la 300 de lei. Iar dacă are un mic defect, preţul se înjumătăţeşte, ajungând la 75 de lei. O pereche de jeans asemănători, numai că din noul sezon valorează în mall, la aceeaşi firmă, cu tot cu reducerea aferentă 169 de lei.

Reducerile aplicate în magazinele din mallurile bucureştene sunt cuprinse între 30 şi 70 de procente, însă chiar şi aşa, pentru a pleca la cumpărături trebuie să ai portofelul doldora de bani. Dacă mai aşteptaţi un sezon, puteţi cumpără acelaşi produs la un preţ chiar de cinci ori mai mic.

O geacă de iarnă Killtec, de damă, costa în mall, până săptămâna trecută, 469 de lei. Acum face 235 de lei, însă poate fi cumpărată din outlet cu doar 50 de lei, după o reducere de aproape 90 de procente.

O fustă de blugi, cât o palmă, marca Replay, costă în outlet 80 de lei, în timp ce aceeaşi fustă mai poate fi găsită şi în mall, însă la preţ întreg: 394 de lei. De banii aceştia poţi să-i cumperi din outlet fusta de blugi Replay (80 de lei – redus de la 118 lei), tricou BSB (45 de lei – redus de la 176 lei), pardesiu Mango (109 lei, redus de la 299), geantă Benvenuti (99 de lei – redus de la 239) şi şase maiouri Mango (9,99 de lei).
Reducerea de preţ se simte cu adevărat în outlet, chiar dacă fusta, pantalonii sau tricoul fac parte din colecţia de anul trecut.

Pentru cei care nu ţin la firmă, la trei minute de mallul din Cotroceni, se află un magazin cât o debara une pantofii pot fi cumpăraţi la 25 de lei, adidaşii se găsesc la 15 lei, iar cizmele, orice model, la 25 de lei. Balerinii, adică încălţările uşoare de vară fac cât o sticlă de cola, adică 5 lei.  


Articole cu preţ redus până la 90%, în outlet, se găsesc în mall la preţuri de aproape cinci ori mai mari, în plin sezon de reduceri


Produs    Marcă Preţ vechi Preţ nou
Geacă    Stone Creek    429,9    139
Jeans    Replay    389    189
Fustă    Mango    99,90    39,90
Cizme     Benvenuti    279    259
Pantofi sport    Nike    309,95 219,99
Pantofi bărbăteşti    Benvenuti    279    169
Tricou    BSB    176    45
Geacă     Killtec    469    235



Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă