Bucureşti: Dreptul, făcut în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de drept de la „Spiru Haret“ trebuie să mai facă un an de studiu. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că absolvenţii specializării Drept cu o durată de trei ani la “Spiru Haret” repetă licenţa.

Specializarea Drept la ID de la „Spiru Haret“ nu apare ca fiind autorizată în lista ARACIS.  „Sper să nu fiu nevoit să mai dau încă o dată examenul, fiindcă voi refuza acest lucru“, a declarat unul dintre absolvenţii « Spiru Haret », care lucrează în poliţie. Cu privire la aceşti absolvenţi, Ministerul Educaţiei nu a luat încă o decizie. „Nu ne putem pronunţa încă, fiindcă nu ştim exact numărul de absolvenţi“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, şeful Corpului de Control din minister, Gabriel Ispas.

Studenţii care fac Dreptul la ID sunt foarte îngrijoraţi. „Eu sunt la Drept la trei ani, la ID. Ce fac? Trebuie să o iau de la capăt cu studiile? Sau mi se recunosc cei doi ani şi mai fac încă doi?”, s-a plâns Monica, din Piteşti. Potrivit directorului de Acreditare din cadrul ARACIS, Alexandru Popovici, studiile acestora sunt ca şi inexistente.

Licenţă cu repetiţie la Dreptul de trei ani
În cazul absolvenţilor specializării Drept la trei ani, ministerul a decis să mai studieze încă un an la o universitate care are specializarea respectivă autorizată, după care să susţină examenul de licenţă. Dacă vor da sau nu un examen de diferenţă la instituţia de învăţământ respectivă rămâne la latitudinea universităţilor.
Astfel, ei vor obţine, potrivit minitrului Educaţiei, numărul de 240 de credite şi nu de 180 cât au în prezent. „Legea românească stabileşte pentru studiile de drept o durată de patru ani, ceea ce în echivalent de credite transferabile înseamnă 240 de credite “, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Potrivit reprezentanţilor universităţii particulare, studenţii care au absolvit dreptul la trei în ani, în 2008 şi în 2009 sunt doar 207.

Drept pe model european
„Ceilalţi de aproximativ 10.000 au optat pentru varinta cu patru ani de studio. Suntem în legalitate. Nicăieri în lege nu se specifică faptul că trebuie să fim evaluaţi de ARACIS”, a declarat, astăzi, pentru “Adevărul de Seară “, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Spiru Haret“, George Nicolau. El a adăugat că specializarea Drept este legală, „toate universităţile europene având drept de trei ani”, a mai spus Nicolau.

Raportul Ministerului Educaţiei cu privire la universitatea particulară relevă faptul că 91 de dascăli, dintre care 54 de conferenţiari şi 37 de profesori, au primit gradele didactice fără a fi evaluaţi de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Lista profesorilor poate fi găsită pe www.adevarul.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată