Bucureşti: Dansând în ploaie, la B’ESTFEST

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii s-au simţit excelent şi au ignorat ploaia în prima zi a festivalului de la Romexpo. Concertul celor de la Snails a fost programat la ora 18.30, moldovenii dând startul celei de-a treia ediţii a B’ESTFEST.  

Publicul şi-a făcut intrarea în spaţiul destinat festivalului încă de la ora 18.00. Pâlcuri-pâlcuri, tinerii s-au înghesuit la porţile din parcarea Romexpo. Unii cu peruci galbene şi roşii, alţii îmbrăcaţi în verde, cu pălării şi turbane, întreaga atmosferă părea să anunţe o seară caldă şi plină de culoare, mai ales că mulţi dintre aceştia se întinseseră pe şezlonguri, la plajă.

Însă, la ora 19.15, când Patrice a urcat pe Scena I a festivalului, câţiva nori întunecaţi au început să ameninţe adunarea. Nimeni nu s-a speriat de câteva picături, care au început să cadă exact când Patrice a dat tonul la „Soulstorm” („furtună în suflet” n.r).

La ora 20.00, în faţa scenei, se adunaseră câteva mii de spectatori care dansau fără să se sperie de picurii de apă. Printre ei şi-au făcut loc muzica ce l-a consacrat pe Patrice, chitara acustică şi notele de pseudo-jazz, cu „Up in My Room” şi „Everyday Good“. „Astăzi este o zi specială pentru că suntem în viaţă!”, a fost mesajul Patrice Bart-Williams. „Nu există nici ieri, nici mâine, ci doar momentul acesta, aşa că bucuraţi-vă!“, a adăugat cântăreţul în aplauzele românilor.

Patrice a dat tonul la furtună

Deşi berea a curs în valuri, micii au sfârâit pe grătar, iar la cort te aştepta un caricaturist gata să-şi creioneze silueta, ploaia nu s-a lăsat dusă. La fel şi fulgerele şi tunetele, care erau primite cu urale de fiecare dată. „Începe cu peripeţii acest festival“, se auzea o voce din mulţime.


Ploaia a răpăit cam o jumătate de oră fără întrerupere şi nu i-a lăsat pe cei prezenţi la Romexpo să se bucure la scenă de musafiri veniţi la Bucureşti. Zgribuliţi şi uzi până la piele, storcându-şi hainele, cei mai mulţi s-au aciuat pe la câte un cort sau sub o umbrelă la terasă, aşteptând ca furtuna să se oprească. Siluete de pelerine negre şi albe şi-au făcut apariţia la show-ul celor de la White Lies, care a început cu întârziere, la ora 21.00.

Britanicii nu au stat mult pe scenă, iar mult-aşteptaţii The Killers şi-au făcut apariţia într-un decor exotic, cu palmieri şi multe lasere, la ora 21.30. Piesa „Human“, prima din programul americanilor a sunat ca o chemare pentru fanii de sub prelate şi umbrele, care şi-au părăsit „adăposturile“ şi au fugit în faţa scenei.

Muzica electronică de bună calitate şi un sound rock de excepţie au adus multe aplauze şi scandări din public. Printre vedetele care au stat aproape de scenă, înfruntând ploaia, se numără regizorul Tudor Giurgiu, Cristi Enache şi Marian Ionescu de la Direcţia 5, dar şi solistul trupei Omul cu şobolani, Dan Amariei.


 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile