Bucureşti: Copiii iau lecţii de călărie cot la cot cu vedetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echitaţia este un hobby atât pentru bucureştenii de rând cât şi pentru persoane publice precum Maria Băsescu, Monica Tatoiu, Monica Columbeanu, Mihaela Tatu sau Roxana Marcu. Dacă aveţi deja un cal, mai scumpă este întreţinerea şi cazarea acestuia într-unul dintre grajdurile clubului Riding Club, adică 250 de euro pe lună.

O opţiune pentru bucureştenii care vor să înveţe tainele echitaţiei este Riding Club din Băneasa care se întinde pe 5.000 de metri pătraţi. Pe lângă lecţiile de călărie primite de la instructorii clubului, iubitorii de agrement pot descoperi în spaţiul de pe strada Jandarmeriei nr. 2 şi relaxarea pe care ţi-o poate da o oră de galop pe potecile din pădurea Băneasa.
  
Printre cei mai fideli clienţi sunt şi copiii. Miruna are şapte ani şi a învăţat să călărească de aproape un an. Fetiţa spune că iubeşte căluţii, pentru că sunt nişte animale foarte inteligente şi blânde. „Îmi aduc micuţa în fiecare weekend la club. Are două verişoare care au învăţat să călărească. Şi-a dorit şi ea. E un sport sănătos“, a spus Liviu Dumitru, tatăl fetiţei.
Potrivit coproprietarului clubului, Nelu Szekely, cei care vor să facă performanţă trebuie să înveţe încă de la şase ani. Nu mai devreme însă, fiindcă cei mici nu au coloana vertebrală suficient de dezvoltată.

Călăritul face mai mult decât “sala”
Valentin Vişan are 33 de ani şi este de profesie advertising manager. O dată pe săptămână, bărbatul vine la clubul de echitaţie din Băneasa. „Caii sunt pasiunea mea de când eram copil. Acasă am multe statuete în formă de cal şi postere cu aceste animale. Echitaţia este foarte solicitantă. Este echivalentul mai multor ore petrecute la sala de fitness“, a explicat Valentin.

Şi pentru persoanele publice echitaţia este o sursă de linişte şi de relaxare. Maria Băsescu, Monica Columbeanu şi Monica Tatoiu se numără printre clientele clubului din sectorul 1. Maria Băsescu, soţia preşedintelui, a învăţat arta călăritului în urmă cu opt ani. Ea vine adesea la club, preferând în special plimbatul cu calul pe potecile pădurii. „Monica Columbeanu s-a iniţiat în tainele călăriei după numai cinci şedinţe“, a explicat Nelu Szekely.

 Costul plimbării pe cal pentru 45 de minute este de 50 de lei. Aceleaşi tarife se percep şi în cazul cursurilor de echitaţie. Abonamentul de zece şedinţe este de 500 de lei, iar a unsprezecea şedinţă este gratuită şi constă în echitaţie pe potecile pădurii, care în mod normal costă 80 de lei.

Caii, îngrijiţi la pensiune
Clubul din Băneasa este dotat şi cu pensiune privată pentru animalele. Astfel, proprietarii de cai îi pot aduce aici pentru o îngrijire specială. Cazarea şi “trataţia” pentru un cal costă 250 de euro lunar. La acest preţ se poate adăuga şi tariful medicului veterinar. Calul are parte de un adevărat răsfăţ: primeşte cinci mese pe zi bogate în ovăz şi lucernă şi este îmbăiat după fiecare tură de hipodrom.

Cursuri de echitaţie la Piteşti
Şi piteştenii vor putea face din toamnă cursuri de echitaţie. De la 12 septembrie, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti vor fi organizarte cursuri de echitaţie. Amatorii de echitaţie vor avea la dispoziţie  un traseu de 160 de metri lungime şi 60 de metri lăţime, în partea de Nord –Est a  muzeului, în imediata vecinătate a satului. Deocamdată nu au fost stabilite  tarifele  pentru cursurile de echitaţie. (Cristina Stancu- Piteşti)

Unde mai puteţi învăţa echitaţie

• Hipocan Corbeanca
Adresa: strada Drumul Judeţean nr.216, Comuna Corbeanca
Telefon: 021. 266. 61. 10
Program:  marţi – duminică, între orele 9.00 şi 19.30
Cost şedinţă de 30 de minute: 45 de lei pentru copii/ 50 de lei pentru adulţi
Abonament pentru 2 luni: 400 de lei pentru copii/ 450 de lei pentru adulţi

• Arkadia Horse
Adresa: strada Al. I. Cuza, sat Ciofliceni, comuna Snagov
Telefon: 0722. 243. 227
Program: luni - duminică, între orele 8.00 şi 20.30
Cost şedinţă de 30 de minute: 50 de lei
Cost şedinţă de sărituri/ 45 de minute: 100 de lei
Abonament de 10 şedinţe plus una gratuită: 450 de lei
Cost plimbări în pădure/ 60 de minute: 150 de lei

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!