Bucureşti : Centrul vechi, locul unde îţi rupi oasele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona istorică a Capitalei este un pericol nu numai pentru turişti, ci şi pentru locatari. Carmen Pleşoianu, care locuieşte pe strada Covaci, s-a ales cu coaste fisurate, un traumatism cranio-cerebral şi o rană la picior, după ce a căzut într-o groapă de trei metri în centrul vechi.


Într-o cămăruţă modestă a unui imobil de pe Strada Covaci am găsit-o pe Carmen Pleşoianu, în vârstă de 54 de ani, o femeie suferindă de epilepsie care a trăit în weekend un coşmar, după ce a căzut într-o groapă aproape de casă, în zona lucrărilor la centrul istoric. „Mă înţeapă coastele, abia de mai pot respira şi mă ridic foarte greu din pat. Îmi curge sânge de la picior, iar vânătăile de pe membre nu mă lasă să mă odihnesc”, s-a plâns aseară femeia, în timp ce ne arăta rana de la un picior.

Femeia a căzut în groapă sâmbătă, la intersecţia străzilor Zarafi cu Lipscani. „Am ieşit din casă să cumpăr două prosoape şi o rochie. La întoarcere, trei trepte ale podului improvizat erau aplecate şi m-am ţinut cu mâna de bara din lemn, care era prinsă numai într-un cui. Atunci am căzut şi de durere am strigat încontinuu”, îşi aminteşte cu groază femeia. Ţipetele ei de durere şi de neputinţă au fost auzite de doi bărbaţi, care au chemat SMURD-ul.


Aproape zilnic cineva îşi fracturează mâna sau piciorul
Carmen nu este singura victimă a Centrului Vechi. Potrivit unui locatar din zona Covaci, care nu a dorit să-i fie făcut public numele, aproape zilnic cineva îşi fracturează o mână sau un picior printre schelele din centrul istoric. Un alt caz este cel al unei chelneriţe de la „Hanul Hangiţei”, Elena Udrea, în vârstă de 43 de ani, s-a împiedicat într-o sârmă în noaptea de duminică, pentru că strada nu este luminată. Un alt caz cunoscut este cel al patronului barului “Alex 2000”, care şi-a fracturat în primăvară o mână, după ce a căzut în tranşeele din centrul istoric.

Săptămâna aceasta reîncep lucrările
Lucrările în centrul istoric vor fi continuate din această săptămână, a anunţat Primăria Generală a Capitalei. Edilul-şef, Sorin Oprescu, a semnat ieri un contract cu reprezentanţii firmei Sedessa, prin care cele două instituţii vor continua contractul de reabilitare a zonei. Primarul promite că măsurile de siguranţă vor fi întărite, iar lucrările vor fi strict monitorizate de inspectorii primăriei. Timp de doi ani, în perioada 2006-2007, numai patru dintre cele 14 străzi au fost reabilitate.  Primarul general anunţa în martie că va întrerupe contractul cu firma, din cauza întârzierii lucrărilor, dar în urma negocierilor s-a renunţat la acest lucru. Primăria Capitalei a cheltuit aproximativ 42 de milioane de euro, încă din anul 1999, pentru reabilitarea centrului vechi.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV