Bucureşteanul anti-megamoschee a adus sute de cruci şi preoţi răspopiţi pentru o slujbă pe locul oferit musulmanilor. Fost călugăr: „Am venit de proşti ce suntem”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi călugări excluşi din mănăstirile ortodoxe, dar care poartă încă straie bisericeşti, au venit sâmbătă, 19 septembrie, alături de zeci de oameni, la aşa-zisa slujbă de sfinţire a locului unde se va ridica marea moschee din Capitală. Evenimentul este organizat de un bucureştean care protestează sub diverse forme controversate faţă de proiectul cultului musulman. De data aceasta, bărbatul a adus la locul cu pricina şi sute de cruci.

UPDATE 19.30 După înfigerea crucilor în pământ, evenimentul organizat pe locul unde se va construi o megamoschee s-a încheiat. 

UPDATE 18.40 Oamenii prezenţi au luat câte o cruce în mână şi s-au strâns în jurul altarului improvizat, aşteptând să înceapă slujba de sfinţire. Toată lumea se roagă şi se închină şi spun că nu vor megamoscheea. Se spune „Tatăl Nostru“ în cor.

Preasfinţite, avem nevoie de dumneavoastră. Vrem să staţi lângă noi. Dacă nu sunteţi de partea noastră, sunteţi împotriva noastră şi o să mă lupt şi cu dumneavoastră“, se arată în mesajul trimis de Cătălin Berenghi către Preafericitul Părinte Daniel.

Oamenii adunaţi la locul megamoscheii iau câte o cruce în mână FOTO Cristina Răduţă

UPDATE 18.25 La faţa locului au ajuns alţi doi călugări din Moldova. Primul călugăr sosit, Timotei, a povestit, pentru ”Adevărul”, că a fost excomunicat de la Mănăstirea ”Petru Vodă” din Neamţ, în urmă cu doi ani, şi că, de atunci, continuă să poarte straie călugăreşti.

„Atâta vreme cât n-am comis nicio erezie, am voie să-mi păstrez straiele“, spune Timotei.

Motivul pentru care a venit la locul construirii moscheii, spune el, este că „nu sunt de acord cu această mare prostie. Biserica Ortodoxă ar trebui să ia atitudine. Am venit de proşti ce suntem!“

În acest moment, la crucea din beton vin oameni şi aprind lumânări, se roagă. Sunt foarte multe flori - a fost construit un adevărat altar. După încheierea slujbei ce va începe în curând, crucile de lemn vor fi înfipte în pământ pe toată suprafaţa terenului.

UPDATE 18.10 Între timp s-au adunat aproximativ 100 de persone, unii dintre ei purtând port popular (ii), unii poartă drapeluri. Printre persoane sunt şi mulţi copii. Crucile au fost scoase din maşină şi au fost aşezate lângă crucea mare din beton adusă anterior.

UPDATE 18.00 Pe terenul unde urmează să se construiască megamoscheea din Bucureşti, s-au adunat aproximativ 30 de persoane care îi aşteaptă pe cei patru preoţi ce vor sosi din Moldova. Oamenii prezenţi la acţiune susţin că sunt nemulţumiţi de faptul că urmează să se construiască o moschee în Bucureşti.

Pe tot terenul pe care va fi construită moscheea sunt înfipte în pământ cruci de lemn. Un călugăr a ajuns deja la faţa locului, aşteptând preoţii pentru a începe slujba de sfinţire a crucilor.

În acest moment a ajuns şi o dubă plină cu alte cruci de lemn, care urmează să fie puse şi ele tot pe terenul pe care urmează să fie construită megamoscheea.


Bucureşteanul Cătălin Berenghi organizează sâmbătă, 19 septembrie, o nouă acţiune menită să saboteze proiectul megamoscheii care ar urma să fie ridicată pe un teren de lângă Romexpo.

Concret, protestatarul a anunţat că va aduce 500 de cruci de lemn pe care le va amplasa chiar pe terenul pe care urmează să fie ridicat lăcaşul de cult.

„Vor fi sfinţite de un sobor de preoţi. Nu îi cunosc încă, dar ştiu că sunt oameni nemulţumiţi care au fost daţi afară, spre exemplu, pentru că n-au vândut suficiente lumânări. E doar un exemplu. Este clar că mâine am trimis o maşină care să-i pe şase preoţi din Moldova şi, cine ştie, restul ar putea fi adunaţi de pe drum“, a precizat Cătălin Berenghi. „Adevărul“ vă ţine la curent cu acest eveniment organizat de Cătălin Berenghi.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”