Autoritatea Sanitară a dat 86 de amenzi comercianţilor de ouă. Ce nereguli s-au descoperit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Inspectorii Autoritătii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei  au verificat centre de ambalare ouă, depozite frigorifice sau unităţi de procesare în perioada 25 martie-12 aprilie, aplicând 86 de sancţiuni.

În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 2.220 de obiective: 535 de mijloace auto utilizate pentru transportul ouălor, 56 de centre de ambalare ouă, 108 unităţi de depozitare ouă, 7 unităţi de procesare a ouălor, precum şi 1.514 de unităţi de vânzare cu amănuntul care comercializează ouă, conform mediafax.ro

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 86 de sancţiuni în valoare de 319.280 de lei şi au fost emise 2 ordonanţe privind suspendarea activităţii unor unităţi.

Dintre neconformităţile sancţionate, autoritatea menţionează faptul că operatorii unităţilor de destinaţie nu notifică autorităţile sanitar-veterinare cu privire la sosirea unor loturi de ouă provenite din alte state membre ale UE. 

Mai mult, aceştia nu respectă normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului, precum şi la nivelul unităţilor de ambalare, procesare, depozitare şi comercializare a ouălor; apar deficienţe privind marcarea şi etichetarea ouălor; operatorii unităţilor de ambalare, procesare, depozitare şi comercializare a ouălor nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecţie, dezinsecţie şi combatere a dăunătorilor (DDD)

În plus, au fost identificate deficienţe privind depozitarea şi eliminarea deşeurilor şi a subproduselor nedestinate consumului uman; depozitarea şi comercializarea ouălor în unităţi neautorizate sau neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; utilizarea unor mijloace auto neigienizate pentru transportul ouălor. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro