Aurelian Octav Popa este one-man-show al clarinetului

Maestrul a descoperit acest instrument într-o cameră de muzică de la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti, iar acum este unul dintre cei mai mari clarinetişti din lume.

Aurelian Octav Popa s-a dedicat muzicii de cum a descoperit clarinetul. Şi, pentru că este dăruit cu o fire comunicativă şi cu mult umor, uneori recitalurile sale se transformă în spectacole fermecătoare,  la care se poate râde cu lacrimi.

„Dacă sunt vesel, asta nu e glumă. Este un fel de a mă bucura de viaţă“, remarcă serios artistul.

Discuri de nota 10 la Paris

Maestrul slujeşte muzica de peste 50 de ani. El spune că şi-a găsit drumul în viaţă datorită părinţilor săi, care, atunci când au văzut ce mult îi place să cânte la clarinet, i-au spus „Mergi înainte către artă!“. Şi nu  nu a uitat niciodată  ceea ce mama sa i-a mărturisit, după ce l-a auzit cântând la Ateneu: „Dragă Octav, după ce te-am ascultat mi s-a părut că înainte trăiam în întuneric“.

Arta i-a fost răsplătită cu premii încă din timpul studenţiei, când, în 1959, pe când era în anul II, a cîştigat Premiul I la Festivalul Primăvara de la Praga. Este primul instrumentist român care a obţinut un premiu I în străinătate.

Maeştri precum compozitorul francez Olivier Messiaen, marele dirijor Sergiu Celibidache şi compozitorul american Aaron Copland i-au apreciat calităţile, iar ultimii doi, sub a căror baghetă a cântat, i-au devenit prieteni.

„Întotdeauna respect partitura pentru că ea este cea care îţi dă adevărata îndrumare în artă“, dezvăluie artistul cu modestie. „Problema artiştilor este că a respecta partitura este aprope imposibil“, explică maestrul.

Îndrăgostiţi de „sunetul de aur“ al clarinetului său, francezii i-au editat la Paris două CD-uri, unul imediat după 1989 şi încă unul în anul 2006, cotate cu nota maximă de cele mai prestigioase publicaţii muzicale din Franţa.

Clarinetul care face păsările să cânte

Ziarul german „Berliner Morgenpost“ a scris că star-clarinetistul român face păsările să cânte“. O întâmplare ca o mică anecdotă confirmă această metaforă. O dată, în timp ce cânta în casa Brahms din Baden Baden pregătindu-se pentru un concert, mierlele din grădină păreau că participă la repetiţie. Ele începeau să cânte şi se opreau odată cu clarinetul. 

Modest, în faţa laudelor, maestrul le face faţă adesea cu un umor spontan. „Vă rog să nu scrieţi că sunt îndrăgostit de Euterpe (muza muzicii, n.red.). Cum aş putea să fiu îndrăgostit de o muză?“, menţionează maestrul. 

Întrebări şi răspunsuri:

-Aveţi casa plină de tablouri de pictori români. V-a tentat ideea de a picta?
-Nu aş îndrăzni niciodată să fac amatorism sau hobby dintr-o artă. În schimb, am mulţi pictori prieteni vechi, din timpul studenţiei.
-Cărţile pe care le citiţi sunt pline de adnotări. Ce păstraţi pe raftul cel mai apropiat?
-Thomas Mann, Borges, Arghezi, Sorescu şi mai nou, chiar obsesiv, Herta Muller.
-Ce zice nepoţelul dumneavoastră de trei ani, Ioachim, când vă aude cântând?
-Pune capul pe pat şi ascultă în tăcere. Iar când mă opresc zice „Măi! măi!“.

Ce-i place:
Când ceva nu merge cum trebuie maestrul Aurelian Octav Popa preferă mai degrabă să găsească alternative decât să se supere şi umorul îi este întotdeauna de ajutor. Afirmă că îi place „onestitatea absolută“. „Dar există?“, l-am întrebat. „Da, Herta Muller“, a răspuns el.
 
Ce nu-i place:
„Derbedeismul“. Şi nici postura de şef. „M-a ferit Dumnezeu să ajung ştab“, spune artistul.

Profil:
Născut
10 octombrie 1937, Amara, judeţul Cetatea Albă (actuala Ucraina)
Familie
Are un fiu, Sebastian Vlad Popa, scriitor şi lector de literatură română
Studii
Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, Bucureşti; cursuri post-universitare la Paris şi în SUA, masterclass - curs de dirijat cu Sergiu Celibidache.
Profesie
Solist-instrumentist al Filarmonicii „George Enescu“,  dirijor timp de 16 ani la Filarmonica „Marea Neagră“ din Costanţa şi compozitor.