Akos Birtalan (1962 - 2011), părintele legilor fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 49 de ani, fostul ministru al Turismului, Akos Birtalan, părintele legilor fiscal, a trecut în nefiinţă în urma unei boli generate de accidentul vascular pe care l-a suferit în anul 2000.

Ministru al Turismului în perioada 1996 - 1998 şi deputat în legislatura 2000 - 2004, Akos Birtalan s-a remarcat tot timpul prin profesionalismul cu care şi-a îndeplinit sarcinile. Era un economist desăvârşit şi a elaborat, nu de puţine ori, legi fiscale apreciate de mai marii din domeniu.

„Domnul Birtalan a fost un eminent economist. A devenit în scurt timp un bun deputat. Îmbina cele două activităţi foarte bine. El este cel care a creat acea posibilitate pentru TVA de 9 % pentru serviciile din turism, foarte apreciată de operatorii din turism. O perioadă bună de timp, era cel mai bun economist al grupului. A fost şi secreatr al Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor. A avut o activitate intensă. Akos Birtalan a fost apreciat inclusiv de adversarii săi, ceea ce de regulă nu se întâmplă. Este o pierdere imensă pentru noi dar şi pentru familie. Transmit condoleanţele mele lor prin această cale", ne-a declarat deputatul Morton Arpad despre fostul său coleg.

Akos Birtalan a intrat în politică în anul 1992. Era căsătorit şi avea doi copii. În ultima perioadă a locuit în localitatea Sf. Gheorghe unde a fost şi înmormântat. Alături de familia Birtalan este şi Asociaţia Agenţiilor de Turism care a transmis un comunicat de presă pentru a-şi exprima condoleanţele.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată