Ajutorul de stat pentru termoficarea Capitalei, majorat de Comisia Europeană

0
Publicat:

Ajutorul de stat pentru „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, a fost majorat de Comisia Europeană cu 16 milioane de euro, a anunțat luni Consiliul Concurenței.

Ajutorul de stat pentru termoficarea Capitalei, majorat cu 16 milioane de euro. Foto arhivă

În 2021, Comisia Europeană a autorizat un ajutor de 254 milioane euro din fonduri structurale europene pentru modernizarea sistemului de termoficare din zona urbană București. Săptămâna trecută, această sumă a fost suplimentată, ajungând la un total de 270 milioane euro, finanțarea suplimentară fiind asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.

Totodată, Comisia a extins perioada de acordare a ajutorului de stat până la data de 31 decembrie 2027.

Aceste modificări au fost generate de prelungirea procedurilor de achiziție publică, precum și de costurile mai mari cu lucrările și serviciile necesare pentru execuția proiectului, rezultate în urma derulării achizițiilor publice, față de cele estimate inițial (în special, ca efect al creșterii prețurilor materialelor de construcții).

„Reabilitarea sistemului de termoficare din București este un proiect cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor capitalei. Prin această investiție, se vor reduce pierderile de căldură și apă, ceea ce înseamnă servicii mai eficiente și costuri mai mici de întreținere. În calitate de autoritate națională în domeniul ajutorului de stat, am colaborat cu Comisia Europeană și cu autoritățile române pentru a asigura conformitatea măsurilor cu reglementările europene și am oferit asistență tehnică pentru elaborarea și implementarea acestora”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Sistemul de termoficare din București este cel mai mare din Uniunea Europeană, deservind aproximativ 1,2 milioane de locuitori. Rețeaua cuprinde circa 940 km de conducte pentru transportul agentului termic și aproximativ 2.800 km de conducte pentru distribuție.

Reabilitarea sistemului presupune înlocuirea unor secțiuni critice ale principalelor conducte de transport al apei calde, echivalent cu aproximativ 10% din lungimea totală a rețelei.

Amintim că la nivel național există mai multe scheme de ajutor de stat pentru termoficare. Astfel, operatorii care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populație primesc o compensație financiară sub forma subvenționării prețului energiei termice livrate populației şi acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului şi neacceptate în preţ/tarif.

Până la sfârșitul anului 2030, poate fi accesată schema ce vizează sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare. Bugetul total al schemei este de 200 milioane euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

De asemenea, este în derulare schema dedicată modernizării și realizării de centrale în cogenerare de înaltă eficiență (CHP), pentru o capacitate de 500 MW, al cărei buget este de 750 milioane euro. Schema pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, care prevede un bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență este de asemenea aplicabilă până în anul 2033, pentru producătorii care îndeplinesc condițiile.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG