„Aer curat – mişcarea ta“: bucureştenii sunt invitaţi la Săptămâna Mobilităţii pentru copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi copiii se vor bucura de Săptămâna Mobilităţii Europene cu multe activităţi în aer liber. FOTO Facebook European Mobility Week

Weekendul acesta, Săptămâna Europeană a Mobilităţii aduce la Bucureşti ateliere şi concursuri în aer liber pentru copii, precum şi o campanie de monitorizare a calităţii aerului.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Mediu şi Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, şi va consta într-o serie de evenimente de promovare a mobilităţii şi a transportului urban.

Sub sloganul „Aer curat – mişcarea ta!“, se vor organiza concursuri de slalom cu bicicleta printre jaloane, concursuri de role, trotinete, ateliere de mini-tenis şi ateliere de creaţie sau desene pe asfalt.

Activităţile se vor desfăşura pe Bulevardul Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Strada Arhitect Ion Mincu, între orele 09.00 şi 16.00 şi se adresează copiilor însoţiţi de părinţi sau profesori.

Înscrierea participanţilor se va face începând cu ora 9.30 în zona Arcului de Triumf, iar premierea câştigătorilor  va avea loc la Muzeul Ţăranului Român, între orele 12.00 - 12.30. Premiile constau în căşti de protecţie pentru biciclişti, rucsacuri de picnic, brăţări şi diplome.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment, bucureştenii sunt aşteptaţi să transmită mesaje şi sugestii privind îmbunătăţirea calităţii aerului în Bucuresti, mesaje care vor fi „plantate“ în „copăceii“ amplasaţi în perimetrul de desfăşurare a evenimentului. Ulterior, cele mai bune mesaje transmise de bucureşteni vor fi premiate. Numele câştigătorilor vor fi afişate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar premiile se vor ridica de la sediul din Bulevardul Regina Elisabeta numărul 16, sector 3, etaj 4, camera 410.

Totodată, Direcţia de Mediu va desfăşura, pe toată perioada, o campanie de monitorizare a calităţii aerului, cu ajutorul autolaboratorului din dotare, amplasat în faţa Muzeului „Grigore Antipa“. Datele de monitorizare sunt afişate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pe aceeaşi temă:

Cum trăieşte Bucureştiul evenimentul european „săptămâna de mobilitate urbană“

Traficul din Capitală, coşmarul bucureştenilor. Ce nu a învăţat primarul Oprescu din experienţa omologilor din Europa
 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie