Weekend-ul viitor începe sezonul de schi la Predeal. În Poiană startul se dă în ajunul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto.arhivă

La Predeal se va putea schia weekend-ul viitor. În Poiana Braşov sezonul se deschide în 24 decembrie.

La Predeal se lucrează intens la amenajarea pârtiei Clăbucet. Au început deja probele la instalaţiile de zăpadă artificial, iar autorităţile spun că până săptămâna viitoare va fi suficientă zăpadă încât să se poată schia.

Până acum au fost testate şapte tunuri de zăpadă pe pârtia Clăbucet, iar alte trei au fost montate şi verificate în weekend. În plus, au fost montate plasele de protecţie de la poalele pârtiei Clăbucet, pentru evitarea accidentelor.

În Poiana Braşov pregătirile pentru deschiderea sezonului de schi sunt în toi. Autorităţile spun că noile pârtii amenajate în masivul Postăvarul vor fi practicabile din acest sezon şi vor să le inaugureze chiar în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie la ora 18.00.

Tarife neschimbate la instalaţiile de transport

Tarifele la închirierea de echipamente şi transport pe cablu sunt aceleaşi ca şi anul trecut. În Poiană, un set complet de schi se poate închiria cu 40 de lei pe zi pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. Un abonament pe zi la transportul pe cablu costă 120 de lei. La Predeal preţul unui echipament de schi sau al unei plăci este de 20-30 de lei pe zi. Un skipass de o zi poate fi cumpărat cu 121 de lei pentru adulţi şi 77 de lei pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor