VIDEO Remus Miron a înotat 24 de ore fără oprire  pentru o cauză nobilă. A reuşit să doboare recordul naţional, înotând distanţa Bucureşti-Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşoveanul a înotat 57.600 de metri şi a reuşit să strângă pentru Hospice 7.306 lei. El a reuşit astfel că doboare recordul naţional în cadrul competiţiei Ultra Swim Challenge 2014 ce a avut loc în weekend la Izvorani.

Alături de braşovean au mai intrat în bazin alte 150 de persoane, astfel că la final s-au strâns 10.000 de euro pentru Hospice Casa Speranţei. Remus Miron a ieşit epuizat din bazin după 24 de ore şi a slăbit 5 kilograme.

„M-am bucurat de fiecare secundă, de fiecare moment. M-a motivat în primul rând conceptul, este o competiţie cu strângere de fonduri. Am înotat aproape 60 de km. Dacă mergeam pe jos, aş fi ajuns cam până la Ploieşti. Aş mai vrea să dobor un record în cazul în care va trebui să mai ajut pe cineva, dar nu anul ăsta. Şi aş vrea ca acţiunea să fie mai mediatizată, iar înotul să aibă parte de mai multă atenţie. S-au strâns 10.000 de euro, dar în Italia, unde există o cultură a sportului, se adunau un milion. Din păcate, suntem puţini şi nu au ajuns ecourile acolo unde ar trebui, la final mă simt util“, a declarat Remus Miron, citat de mytex.ro.

Efortul depus de Remus Miron a fost unul foarte mare şi presupune o condiţie fizicăde invidiat. Pentru a face faţă provocării, braşoveanul s-a antrenat timp de doi ani. În fiecare săptămână a înotat câte 20 de kilometri în bazin. Nu este înotător de profesie, ci inginer. Banii strânşi în urma competiţiei vor fi folosiţi în tratamentul bolnavilor de cancer îngrijiţi de Hospice.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Crina Coco Popescu a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor

FOTO Braşoveanul Andrei Roşu a devenit campion mondial la ultratriatlon

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”