VIDEO Aristotel Căncescu a făcut primele declaraţii după eliberarea sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat astăzi că toţi banii pe care îi are i-a obţinut legale. Nu a comentat acuzaţiile de corupţie care i se aduc şi nici nu a oferit informaţii din dosar pentru că nu are voie să divulge aspecte ale anchetei.

Aristotel Căncescu a fost reţinut luni pentru fapte de corupţie şi a susţinut că totul este doar campanile electorală. Aseară Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins propunerea de arestare a procurorilor şi au decis că preşedintele Consiliului Judeţean Braşov poate fi cercetat în libertate sub control judiciar.

„Voi face o scurtă declaraţie de presă. Simt nevoia să fac acest lucru pentru a clarifica nişte chestiuni. Sunt lucruri pe care nu vreau sa le spun, iar altele nu am voie să le spun. În primul rând, pentru că s-a tot vehiculat faptul că există unele firme de casă ale lui Căncescu. Vreau să precizez ca nici Gotic, nici Ramb nu au mai câştigat licitaţii la Consilul Judeţean Braşov de patru ani. Apoi, au existat unele comentarii la anumite posturi TV, unele de-a dreptul groteşti. Vreau să stiţi că din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean nu m-am îmbogăţit. Banii pe care îi am şi care sunt legali şi precizaţi şi în declaraţia de avere, provin din vânzarea unor frecvenţe audio-vizuale, vândute în 2007. Este vorba despre 33 de licente, pentru care am primit 5 milioane de euro. În acelasi timp, am virat la bugetul de stat peste 3,22 milioane de lei, aproximativ 900.000 de euro, impozitul de 16%, cât prevedere legea. Şi vreau să ştiţi ca nici din media nu m-am îmbogăţit. Iar ultima chestiune, privind averea mea, conacurile mele de la Râşnov, o să invit toata presa să filmeze şi la interior, nu doar de peste gard. Sunt două case de lemn, dintre care una din bârne şi două grajduri. Acolo este o fermaă, cu multe păsări, găini, lebede, fazani. Sunt şi câteva căprioare, dar tot ce este acolo este perfect legal. Voi invita presa zilele următoare să vada ce este acolo“, si-a incheiat Căncescu declaraţia de presă, fără să răspundă la alte întrebări.

Conform procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie, preşedintele CJ Braşov este acuzat de cinci fapte de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort