Traficul spre Sânpetru va fi deviat din 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de circulaţie a avizat închiderea traficului în zona 13 Decembrie – DJ 103, cu condiţia ca traficul rutier să fie deviat pe noile bretele de circulaţie ce urmează să fie amenajate până la sfârşitul acestei luni.

Măsura devierii traficului a fost luată pentru realizarea rampelor pasajului peste ocolitoare, care face legătura dintre Braşov şi Sânpetru. Decizia a fost avizată în comisia de circulaţie, unde au fost prezenţi, pe lângă membrii comisiei, reprezentanţi ai constructorului şi ai CNADNR. Devierea traficului rutier urmează a fi realizată din septembrie, după ce constructorul va finaliza amenajarea celor două bretele, str. 13 Decembrie - ocolitoare şi ocolitoare - DJ 103.

Pentru ca traficul să fie facilitat, se va construi un sens giratoriu permanent pe str. 13 Decembrie, în zona garajului de troleibuze al RAT Braşov, care va asigura legătura cu străduţa de acces spre blocurile din zonă. O parte a gardului care împrejmuieşte garajul RAT va fi retras, astfel încât să se poată construi, prin spatele Rompetrol şi Fun Park, o bretea de acces ce se va intersecta cu ocolitoarea, printr-un sens giratoriu provizoriu. Breteaua de acces către Sânpetru va face legătura între sensul giratoriu provizoriu de pe ocolitoare şi DJ 103, dincolo de capătul rampei pasajului aflat în construcţie.

Pe acest tronson temporar se vor impune restricţii de tonaj. Astfel, accesul în zona Tractorul a vehiculelor care depăşesc 7,5 tone va fi deviat pe ruta DN 11 - str. Hărmanului – str. Zaharia Stancu şi str. 13 Decembrie. Lucrările necesare pentru aceste devieri şi amenajarea sensurilor giratorii vor fi executate în întregime de către constructorul celui de-al doilea tronson al ocolitoarei.

Firma constructoare s-a angajat să finalizeze lucrările la tronsonul II al ocolitoarei şi pasaj până la finalul acestui an, după ce solicitarea de închidere a ocolitorii a fost aprobată de către Primărie.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă