Traficul dintre Braşov şi Buzău rămâne deviat prin Vălenii de munte. Noi căderi de stânci pe DN 10 prelungesc restricţia de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Companiei de Drumuri au abandonat decizia de a relua din această noapte traficul pe DN 10, Buzău - Braşov, după ce au constatat noi căderi de stânci pe tronsonul de la kilometrul 84, dintre viaductele Giurca şi Stânca Tehărău.

Două zile le-au trebuit pirotehniştilor de la unitatea specială a Protecţiei Civile de la Ciolpani, Ilfov, să dinamiteze blocurile uriaşe de gresie prăvălite pe carosabil, marţi dimineaţă.

În această după-amiază, după curăţarea şoselei, autorităţile au plănuit să redeschidă circulaţia pe un singur sens, cel dinspre lacul de acumularte Siriu, doar pentru vehiculele uşoare. Potrivit scenariului, muncitorii de la Drumuri ar fi lucrat între timp la montarea unor parapeţi de protecţie, pe partea cu versantul, pentru a opri scurgerile de pietriş.

La o ultimă inspecţie, însă, efectuată cu câteva ore înainte de miezul nopţii, au fost constatate noi căderi de bolovani, unii de dimensiuni considerabile. S-a impus prelungirea măsurilor de restricţie a circulaţiei pe DN 10, autovehiculele fiind deviate în continuare prin Cislău - Vălenii de Munte - Cheia. 

Citiţi detalii despre avalanşa de stânci:

VIDEO Stânci uriaşe s-au prăbuşit de pe munte peste Drumul Naţional 10 Braşov-Buzău. Pirotehniştii au avut nevoie de două zile pentru a dinamita toate blocurile de piatră de pe şosea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui