Tichete valorice pentru alimente, cadou de Paşti pentru vârstnicii cu pensii mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare beneficiar va primi cinci tichete în valoare de 100 de lei fiecare FOTO Primăria Braşov

Viceprimarul Mihai Costel a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că municipalitateacontinuă campania de ajutorare a vârstnicilor cu venituri reduse.

Această campanie a fost decisă printr-o hotărâre de consiliul local în 2014. Este vorba despre acele  tichete pe care beneficiarii le pot folosi pentru alimente, suma acordată fiecaărei persoane fiind de 50 de lei. Un tichet are valoare de 10 lei. Cei care vor primi astfel de „tichete pentru suflet” sunt pensionarii care au vârsta de 63 de ani  – femei şi 65 de ani – bărbaţii, care au o pensie de până la 1.000 de lei.

„Este al treilea an când se acordă astfel de tichete de Paşte şi de Cărciun – 4.400 de braşoveni au beneficiat. Din fericire, oamenii au înţeles că primesc aceste tichete şi nu se mai creează cozi. Este un ajutor foarte necesar pentru vârstnicii Braşovului şi apreciază acest gest făcut de comunitate pentru dânşii. Anul trecut 8.842 de tichete sociale s-au dat. Anul acesta va fi un număr mai mic, pentru că pensiile s-aui indexat şi depăşesc 1.000 de lei”, a precizat Mariana Topoliceanu, şefa Direcţiei de Servicii Sociale din Primăria Braşov.

Pentru persoanele care nu se pot deplasa sunt aşteptaţi aparţinătorii, cu o împuternicire scrisă de mână, cu copie după cartea de identitate a persoanei care preia tichetele, dar şi cu cartea de identitate în original a persoanei care beneficiază de acest ajutor. La această oră municipalitate a achiziţionat deja tichete pentru 10.500 de persoane, iar cele care nu vor fi folosite sunt păstrate pentru campania  de Crăciun.

Programul de ridicare a acestor tichete este zilnic, de la 8.30 – 15.30, iar în zilele de joi până la ora 18.00, la sediul Direcţiei de Servicii Sociale de pe strada Panselelor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"