Spectacol de Crăciun cu invitaţi de marcă la Opera Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul, devenit deja o tradiţie la Braşov, se va desfăşura sâmbătă, 20 decembrie 2014 şi duminică, 21 decembrie 2014, de la orele 18.30, în Sala Operei.

La pupitrul Orchestrei Operei Braşov se va afla, de această dată, într-o ipostază inedită, dirijorul de până acum al Corului, Ciprian Ţuţu. Scenografia spectacolului este semnată de Rodica Garştea, iar coregrafia de Nermina Damian şi Ramona Mezei. Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov.

Invitaţii de prestigiu, Monica Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Ana Donose şi Cosmin Marcovici de la Opera Naţională Iaşi, Petru Burcă (Opera Naţională Română Cluj), Marian Pop (Austria), vor oferi clipe de neuitat, dorind să vă introducă în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă, cu tot ce au ele mai bun, pacea, bucuria şi speranţa. Spectacolul va cuprinde muzică de toate genurile, pentru toate gusturile, de la operă la folclor, momente de dans şi balet, în care noul se va împleti cu tradiţia.

Nu vor lipsi colindătorii, atât cei mari, cât şi copiii din Corul UNISON, dirijat de profesorul lor, George Dumitraşcu. Alături de ei, vor evolua soliştii Operei Braşov: Valentina Mărgăraş, Anda Pop, Cristina Radu, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Cristian Fieraru, Adrian Mărcan, Marian Reşte, Bogdan Mirică, Mugurel Oancea, precum şi soliştii de balet: Iulia Coşeriu, Ramona Mezei, Dorin Mirea. Biletele costă 30 şi 50 de lei în funcţie de locul ocupat în sală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare