Săptămâna internaţională la Universitatea Transilvania. Oaspeţii vor avea ocazia să viziteze Braşovul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai 21 de universităţi din întreaga lume se vor reuni săptămâna viitoare la Universitatea Transilvania din Braşov.

În perioada 24 – 28 aprilie, Universtatea Transilvania din Braşov va fi gazda unui eveniment ce reuneşte peste 30 de cadre didactice şi membri ai personalului administrativ din universităţi din Uniunea Europeană (Italia, Finlanda, Franţa, Letonia, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Slovenia) şi din afară Uniunii (Africa de Sud, Rusia, Turcia). Pe parcursul întregii săptămâni se vor organiza ateliere şi vizite tematice cu scopul unei mai bune cunoaşteri a universităţii şi a împrejurimilor Braşovului.

„Participanţii vor lua parte la discuţii, activităţi şi schimburi de experienţă, privind acţiunile derulate în cadrul programului Erasmus+. De asemenea, reprezentanţii universităţilor din străinătate vor vizita facultăţile Universităţii Transilvania din Braşov şi obiectivele turistice din judeţ şi împrejurimi. Anual, la Universitatea Transilvania din Braşov vin la studiu peste 100 de studenţi străini, prin programul Erasmus+. De asemenea, în jur de 200 de studenţi braşoveni merg în ţări din străinătate, pentru studiu şi plasament practic, în cadrul aceluiaşi program european. În ultimii ani, Universitatea Transilvania din Braşov şi-a lărgit aria de parteneriate, astfel că la facultăţile noastre studiază tineri din Uniunea Europeană, dar şi din ţări precum Sri Lanka, Rusia, Maroc sau Argentina“, se arată într-un comunicat al Universităţii Transilvania. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul