Sânpetru – comuna cu cea mai mare dezvoltare imobiliară din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul comunei, Marcel Rusu, ne-a prezentat planul de investiţii pentru acest an FOTO Sebastian Dan

Comuna Sânpetru a cunoscut cea mai mare dezvoltare din judeţul Braşov din punct de vedere demografic şi imobiliar. Anul trecut erau 2.667 de numere de casăşi 1.300 de apartamente, iar în acest moment există dezvoltatori imobiliari pentru încă 1.200 de apartamente.

Primarul localităţii, Marcel Rusu, ne-a solicitat să facem un apel la proprietarii de terenuri din Livadă, în special, să înţeleagă că trebuie să facă dezmembrările louturilor şi să cedeze domeniului public, conform Planului Urbanistic Zonal, suprafeţele aferente pentru străzi şi utilităţi, altfel Primăria nu poate investi bani publici.

Trebuie precizat că sunt prevăzute, pentru acest an, o serie de investiţii, chiar dacă taxele şi impozitele locale au rămas la acelaşi nicel ca în 2016, cu menţiunea că sânpetrenii care le plătesc integral până la 31 martie beneficiază de o reducere de 10%

„Pentru acest an, avem un proiect de 1,5 milioane euro, pentru extinderea reţelei de apă-canal, precum şi construirea unei noi creşe, care va costa aproximativ 4 milioane de lei cu tot cu dotare, lângă grădiniţa cu program prelungit. Practic, aici vrem să  creem un complex pentru familiile care au mai mulţi copii: vine cu copilul la creşă, are şi grădiniţa lângă pentru celălalt sau să îl lase la şcolă, iar părinţii să nu mai fie nevoiţi să alerge prin toată comuna”, ne-a declarat Marcel Rusu.

De asemenea, la Sânpetru continuă programul de asfaltări, iar pe străzile unde nu sunt reţelele de utilităţi se fac pietruiri de drumuri. Se are în vedere şi extinderea reţelei de iluminat stradal, precum şi amenajarea unei piste pietonală şi pentru biciclişti, care să unească centura ocolitoare a Braşovului de comună.

„Un alt proiect pe care ne-am propus să îl realizăm în acest an este realizarea unui pod pietonal peste pârâul Durbav, care să lege strada Cărămidăriei cu strada Speranţei. În altă ordine de idei, referitor la salubrizare, lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să facem colectare selectivă şi să facem fiecare curăţenie în faţa proprietăţii, aşa cum făceau saşii pe vremuri. Trebuie să ne aliniem şi noi la normele europene”, a mai precizat primarul Marcel Rusu.
Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc