Salvamontiştii anunţă o zi plină pe munte – La Poiana Braşov, în prima zi de sezon, s-au înregistrat şi primele accidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Prrimăria Braşov

Salvamontiştii anunţă că vineri a fost o zi plină pe munte, existând numeroase solicitări în întreaga ţară. În Poiana Braşov, de exemplu, în prima zi a sezonului de schi, s-au şi produs mai multe accidente. Pentru evitarea acestora, salvamontiştii au transmis mai multe recomandări.

”Din nou o zi plina pentru salvamontiştii din întreaga ţară...Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane”, a transmis, vineri seară, Salvamont România.  

La rândul lor, salvamontiştii din Poiana Braşov anunţă că, în prima zi a noului sezon de schi, s-au înregistrat şi primele incidente. 

”Astăzi, 24.12.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a răspuns unui număr de 5 solicitări, care au vizat 4 persoane accidentate şi o persoană rătăcită. Doua dintre persoanele accidentate au fost trimise, mai departe, cu echipajele SAJ/SMURD, către unităţile spitaliceşti, pentru controale suplimentare de specialitate”, au transmis salvamontiştii din Poiana Braşov.  

Aceştia sfătuiesc schiorii începători să apeleze la un instructor de schi autorizat şi să rămână pe pârtiile destinate lor, iar schiorii avansaţi, care aleg pârtiile din partea superioara a masivului, să rămână doar în zonele deschise amenajate şi să respecte balizajele şi semnalizările aferente. 

Autorităţile din Braşov au anunţat că  vineri s-au deschis pârtiile. La începutul acestui sezon, se va putea schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, se va putea coborî până în Poiana Braşov pe pârtia Drumul Roşu şi, de asemenea, vor fi deschise şi cele două pârtii pentru începători. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate