Ridicările auto, aproape stopate de anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţi de abuzuri şi anchetaţi penal, poliţiştii braşoveni nu mai emit decizii de ridicări auto cu acelaşi zel cu care o făceau în trecut. Dacă înainte de începerea anchetei, la Braşov se ridicau zilnic, în medie, 30 de maşini, acum utilajele folosite la ridicări aproape că şomează.

Doar două-trei maşini parcate neregulamentar pe domeniul public mai sunt ridicate acum zilnic în municipiul Braşov. Numărul maşinilor „săltate" de pe locurile unde parcarea nu este permisă a scăzut drastic după iscarea scandalului ridicărilor de la Braşov, acum o lună. De ridicările auto se ocupă tot poliţiştii bănuiţi de fals intelectual şi abuz în serviciu, însă aceştia par să fi devenit mult mai precauţi.

„Înainte de începerea anchetei, erau ridicate în medie 25 de maşini, într-o zi. Acum, se ridică în medie trei maşini. Toate ridicările se fac în baza unor procese verbale întocmite de poliţişti. Nu ştim care este motivul pentru care acum se întocmesc mai puţine dispoziţii de ridicare", a spus Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov.

Atenţie sporită

Poliţiştii recunosc că ancheta demarată în cazul „ridicărilor auto" a schimbat procedurile agenţilor în teren şi că acum dispoziţiile de ridicare se emit doar după o verificare riguroasă la faţa locului.

„Poliţiştii de la noi care se ocupă de ridicări, fac acum prin rotaţie. Practic, este un echipaj mixt, alcătuit dintr-un agent de la Poliţia Locală şi altul de la Poliţia Rutieră. Cei doi se deplasează cu aceeaşi maşină în locul în care se constată contravenţia şi nu mai emit dispoziţiile de ridicare telefonic", a declarat Marcel Chirilă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov.

Contractele încheiate de RAT cu firmelor de ridicări expiră la finalul lunii, însă tot acestora li se solicită închirierea utilajelor specifice.

„Ridicările de maşini sunt o afacere profitabilă, în condiţiile în care nu se comit abuzuri. La Braşov, multe dintre aceste ridicări s-au făcut la limita legii şi era de aşteptat ca buba să se spargă. Se încearcă să se arunce vina pe noi, dar alţii sunt răspunzătorii. Am primit o notă prin care ni se cere să le închiriem utilajele, doar noi nu vom face acest lucru, pentru că nu mai vrem să avem niciun amestec", a spus Albert Naghi, patronul uneia dintre firmele de ridicări

Cercetări extinse

Scandalul „ridicărilor auto" a luat amploare începând cu data de 5 august, când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus percheziţii la sediul Regiei Autonome de Transport, precum şi la sediile celor două firme care prestau activitatea de ridicare a maşinilor.

La scurt timp, s-a început urmărirea penală în cazul a cinci agenţi de poliţie, de la serviciul rutier, sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi fals intelectual. Aceleaşi acuzaţii au fost aduse şi în cazul a şase agenţi de la Poliţia Locală Braşov. Urmărirea penală a fost începută şi în cazul a 13 lucrători de la Regia Autonomă de Transport Braşov, dar şi în cazul a 16 angajaţi ai societăţilor aflate în contract cu RAT-ul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța