Protest împotriva tăierilor ilegale de păduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii sunt aşteptaţi  sâmbătă 9 mai, în faţa Prefecturii la un protest împotriva tăierilor ilegale ale pădurilor României. Proteste vor fi în toată ţara, dar şi în diaspora.

La Braşov, protestul este la ora 15.00. „Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, aşa cum ne indică chiar gestul recent al preşedintelui Klaus Iohannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie”, se arată  într-un mesaj pe facebook al  comunităţii „Uniţi Salvăm” care a iniţiat protestul.

Organzaţiile ecologiste sunt deranjate de faptul că noul Cod Silvic încurajează tăierile d epăduri în demtrimentul conservării lor. Noul Cod Silvic este în dezbatere publică după ce pe 23 martie, preşedintele României a retrimis legea în Parlament pentru amendamente. Protestul are loc în Bucureşti, Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Cluj, Focşani, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Vaslui, dar şi în Viena, Paris, Montreal, Londra, Madrid.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite