Petrică, lupul şi şpaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vameş ungar, unul bulgar şi unul de-al nostru se întâlnesc la un schimb de experienţă. Pe lângă chestiile neinteresante, gen cum prinzi traficanţii, oamenii au fost întrebaţi în cât timp îşi iau BMW.

Ungurul, mai cinstit, după ce stă preţ de câteva clipe să se gândească, spune că în vreo cinci ani. Bulgarul recunoaşte şi el, într-un moment de sinceritate, că, în vreo doi ani şi jumătate, rezolvă „problema". Vameşul nostru a avut şi el un moment de gândire. A spus, iniţial, că într-un an, dar apoi a revenit: „Un an şi jumătate, că este companie mare...".
Din păcate, lupta asta cu corupţia, chiar dacă pe alocuri este „pe bune", începe să îşi piardă din credibilitate. Sincer, câtă încredere mai aveţi în lupta anticorupţie, cât timp o mulţime de voci îl denunţă pe şeful ANAF, Sorin Blejnar, iar premierul Boc se face că plouă? Mai mult, acum Guvernul vrea să concentreze în mâna şefului ANAF structurile naţionale vamale şi ale Gărzii Financiare...
Trebuie remarcat şi faptul că „sursele" binevoitoare dau informaţii după interes. Au ajuns românii să aibă ochii ca melcii, aşteptând la televizor să afle care e partidul şi pentru cine se strânge şpaga. Degeaba.
Lupta anticorupţie are câteva ţinte politice precise: vămile pentru spaţiul Schengen, liderii sindicali şi decredibilizarea lor, pentru diminuarea proporţiilor mişcărilor sindicale. În schimb, nu se face nimic cu aripa penală a partidului care ne scoate săptămânal din criză şi se luptă cu corupţia. Cum merge treaba cu şpaga, ştiam, că Guvernul este personalizat de Petrică, iar e clar. Rămâne să aflăm cine e partidul-lup!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă