Octavian Jicmon practică luptele de contact, cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Jicmon

La numai 13 ani, karatistul braşovean legitimat la Clubul Sportiv JKA România are în palmares 29 de medalii, dintre care zece de aur.

Octavian Jicmon este unul dintre cei mai valoroşi karateka din Braşov. Luna aceasta a participat la Campionatul Mondial de karate SKUND de unde a fost, însă, eliminat în faza preliminariilor.

Tânărul luptător a debutat în sportul de contact pe tatami la nouă ani, remarcându-se rapid prin ambiţie şi dorinţa de a câştiga. „Îmi plăceau foarte mult filmele cu Bruce Lee şi de aceea am decis să practic acest sport. La început mi-a fost puţin greu", povesteşte sportivul.

Micul luptător a luat parte la prima competiţie, în 2007, atunci când a participat la Cupa României WKC, eveniment desfăşurat la Bran. Printre performanţele remarcabile ale băiatului se numără o medalie de argint cucerită în 2010, la Campionatul Naţional FRAM.

Tot anul acesta, Octavian s-a calificat până în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni.   

Campionatul Mondial din Franţa a reprezentat prima deplasare externă competiţională pentru micul karatist. „Chiar dacă am parcurs patru zile pe drum, nu mi-a fost greu şi chiar mi-am dorit foarte mult să iau parte la această competiţie.

O prezenţă la Campionatul Mondial înseamnă foarte mult pentru orice sportiv şi am avut parte de o experienţă unică, de neuitat. M-a impresionat, în primul rând, atitudinea sportivilor", a precizat tânărul, care este antrenat de sensei Dragoş Chiru.

O familie de karatişti

Octavian Jicmon are centura maro, de 1 KYU, ultimul nivel înainte de centura neagră. Băiatul are o soră mai mică, iar aceasta are centura albastră 4 KYU. În ceea ce priveşte planurile de viitor, braşoveanul a precizat: „Îmi doresc foarte mult să am rezultate bune pe plan naţional, pentru a obţine calificarea la Campionatul Mondial din Germania, în 2011".

 Întrebări şi răspunsuri

Ce sacrificii ai făcut pentru a-ţi atinge obiectivele?

În primul rând, am renunţat la multe lucruri pentru a mă dedica în totalitate antrenamentelor. Am realizat că doar dacă mă pregătesc cu seriozitate pot avea performanţe. Însă, de fiecare dată am venit cu mare plăcere la antrenamente şi nu regret nimic.

Ce planuri ai pe termen lung?

Îmi propun să obţin performanţe cât mai bune şi la seniori. Acest sport este totul pentru mine şi vreau să devin tot mai bun în fiecare zi. Îmi doresc să mă calific în următorii ani la un Campionat Mondial pentru seniori.

PROFIL

Născut. 22 octombrie 1997, la Braşov.

Familie. Părinţi, are un frate şi o soră.

Studii. Elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală Nr. 2, Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie