Nicu Manea este bărbatul care va reprezenta România la Mister Gay Europe, de la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Weekend-ul acesta, în Poiana Braşov, va fi ales cel mai frumos homosexual din Europa. Reprezentantul României la Mister Gay Europe este Nicu Manea, din Curtea de Argeş, potrivit libertatea.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, Nicu are 32 de ani, măsoară 1,72 metri înălţime şi este specialist în Resurse Umane

Ediţia de anul acesta a concursului „Mr. Gay Europe" este organizat pentru prima dată la noi în ţară, respectiv la Braşov. Organizatorii competiţiei spun că cei nouă concurenţi vor trece prin mai multe probe succesive, la acest sfârşit de săptămână.

Cea mai importantă seară a întâlnirii va fi sâmbătă, când se va organiza şi o petrecere. Pe site-urile de profil, petrecerea este anunţată în clubul Avalanche, din Poiana Braşov.

În replică, reprezentanţii Mişcării „Noua Dreaptă" anunţă că vor organiza proteste menite să descurajeze astfel de manifestări.

CITEŞTE AICI MAI MULTE DETALII DESPRE REACŢIILE ACIDE FAŢĂ DE CONCURS

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos