Maşina primarului Allen Coliban, fotografiată în timp ce staţiona pe o trecere de pietoni. Cum a comentat edilul şef al Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Allen Coliban a parcat pe trecerea de pietoni

La nici 24 de ore de la încheierea Forumului Oraşelor Verzi, grija primarului Allen Coliban pentru reguli a dispărut. Maşina Primăriei, cu care s-a deplasat la deschiderea anului şcolar, a fost parcată pe o trecere de pietoni

Nici nu s-au încheiat bine lucrările Forumului Oraşelor Verzi, găzduit timp de o săptămână (între 6 şi 12 septembrie) de Braşov, că primarul oraşului de la poalele Tâmpei a şi comis-o! 

Cum 13 septembrie a fost ziua în care au avut loc ceremoniile de deschidere a noului an şcolar, edilul şef şi-a dorit să ajungă la două dintre unităţile de învăţământ din oraş, Şcoala Gimnazială numărul 30, situată în cartierul Tractorul şi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, situat în cartierul Şchei. 

De altfel, Allen Coliban a crescut în acest din urmă cartier şi a absolvit prestigiosul colegiu braşovean, astfel că era şi firesc ca la prima festivitate de deschidere la care participa în calitate de primar să nu lipsească de la liceul în care şi-a petrecut adolescenţa. 

Numai că „Şaguna” este situat în Centrul Istoric al Braşovului, o zonă în care cu greu găseşti un loc de parcare. Cum edilul nu-şi dorea să întârzie la ceremonie, a comis eroarea să parcheze pe o trecere de pietoni din apropierea colegiului. La festivitate au participat şi persoane care cunosc maşina cu care se deplasează Coliban, astfel că nu au putut rata ocazia de a fotografia autovehiculul parcat pe trecerea de pietoni. 

„Am ajuns la Colegiul „Şaguna” pentru festivitatea de deschidere a noului an şcolar, pentru a vorbi despre investiţiile pe care le facem în educaţie şi a vedea cum din acest an începem colectarea selectivă în şcoli. Din păcate, singura zonă unde am putut parca maşina era la capătul unei treceri de pe o strădă lăturalnică. Acest eveniment nu-mi face cinste, îmi asum în totalitate greşeala şi îmi prezint scuze în faţa braşovenilor”, a transmis Allen Coliban. 

Vă mai recomandăm:

Închiderea unor străzi din Centrul Braşovului a generat haos şi poluare în prima zi. Ce s-a întâmplat apoi

Cazare gratuită în căminele Universităţii Transilvania din Braşov, pentru studenţii vaccinaţi

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro