Maşină incendiată din răzbunare, în Tractorul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a ars în proporţie de 90%. Foto: IPJ Braşov

Un tânăr proaspăt ieşit din puşcărie a fost nemulţumit de contractul propus de angajatorul său şi s-a răzbunat cu o o brichetă şi jumătate de litru de benzină.

Incidentul a avut loc într-o parcare din cartierul Tractorul. Potrivit poliţiştilor, un tânăr de 24 de ani, din judeţul Dâmboviţa, a decis să se răzbune pe angajatorul său, incendiind una dintre maşinile de la firma la care lucra. Bărbatul, care ispăşise mai multe condamnări, pentru furt şi tâlhărie, fusese eliberat din penitenciar la începutul acestui an.

Tânărul a încercat să se angajeze la o societate de construcţii din Braşov, dar se pare că nu a fost tocmai mulţumit de condiţiile oferite prin contractul de muncă. Ca să îşi facă dreptate, bărbatul s-a hotărât să îi facă pagubă angajatorului.

În jurul orei 2.00 noaptea, tânărul a mers cu un motoscuter într-o parcare de pe strada Argintului, unde se afla o camionetă a patronului. Bărbatul a spart un geam al autovehiculului şi a turnat înăuntru jumătate de litru de benzină. A aprins maşina cu ajutorul unei brichete şi a fugit imediat de la locul incidentului. Maşina, în valoare de 150.000 de lei a ars aproape în întregime până la intervenţia pompierilor.

„La numai două ore după eveniment, tânărul a fost identificat pe ocolitoarea oraşului Sinaia. Instanţa a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele său ", a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. Tânărul este cercetat pentru distrugere prin incendiere şi riscă până la 15 ani de închisoare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online