Karateka braşoveni au cucerit un număr record de medalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Generală Nr. 25 din Braşov a găzduit, la finalul săptămânii trecute, cea de-a V-a ediţie a „Shoto Cup JKA". 

Organizatorii evenimentului au fost Federaţia Română de Arte Marţiale, departamentul SKDUN, dar şi CS Karate JKA România, condus de sensei Dragoş Chiru (3 dan).

La competiţie au participat 317 sportivi legitimaţi la 23 cluburi din toată ţara, care au concurat la probele kata şi kumite individual. La eveniment au luat parte invitaţi de marcă, precum sensei Aurel Pătru (7 dan), preşedintele Federaţiei Internaţionale SKDUN, alături de Marian Pătru (6 dan), preşedinte arbitraj.

38 de sportivi legitimaţi la CS Karate JKA România au reuşit să câştige 43 medalii, clasând clubul de la poalele Tâmpei pe locul întâi, după numărul de medalii. Pe treapta secundă s-a aflat Clubul Sportiv Sonkeifree Bucureşti, cu 34 de medalii.

Sunt mulţumit de evoluţia sportivilor legitimaţi la JKA, precum şi de modul în care a decurs organizarea competiţiei. Nu pot decât să mulţumesc persoanelor care m-au sprijinit, în special domnului preşedinte Aurel Pătru", a declarat, pentru Adevărul de Seară, sensei Dragoş Chiru.

Medaliaţi cu aur:

   1. Nastasa Cosmin - kata
   2. Horhocia Radu - kata
   3. Budasu David - kata
   4. Seitz Adina - kata
   5. Andone Alexandru - kata
   6. Dragoi Ion - kata
   7. Jicmon Octavian - kumite
   8. Puiu Alexandru - kumite

Medaliaţi cu argint:


   1. Sandu Cezar - kata
   2. Mitrica Robert - kata
   3. Ivan Ioana - kata
   4. Tudose Karina - kata
   5. Orban Timeea - kumite
   6. Maftei Gabriel - kumite
   7. Mitrica Robert - kumite
   8. Doroftei Robert - kumite

Medaliaţi cu bronz:

  
1. Macovei Emil - kata
   2. Orban Timeea - kata
   3. Muntean Bogdan - kata
   4. Muntean Bogdan - kumite
   5. Doroftei Robert - kata
   6. Cosa Sebastian - kata
   7. Bucur Radu - kata
   8. Bucur Radu - kumite
   9. Borcoman Carla - kata
  10. Borcoman Carla - kumite
  11. Bandila Victoria - kata
  12. Petrescu Maria - kata
  13. Ivan Bogdan - kumite
  14. Cretu David - kumite
  15. Cosa Sebastian - kumite
  16. Chetan David - kumite
  17. Motoasca Sebastian - kumite
  18. Muntean Horia - kumite
  19. Ivan Ioana - kumite
  20. Busteaga Diana - kumite
  21. Popescu Loredana - kumite
  22. Tobosaru Dan - kumite
  23. Nastasa Cosmin - kumite
  24. Sandu Cezar - kumite
  25. Pomirleanu Sebastian- kumite
  26. Vlad Mircea - kumite
  27. Budasu David - kumite

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!