Incendiu la o magazie  de lângă fostului club Bamboo din Răcădău. Pompierii au avut nevoie de aparate de respirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost localizat. FOTOISU Braşov.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru a stinge incendiul. Intervenţia a fost îngreunată de fumul gros, iar pompierii au fost nevoiţi să folosească aparate speciale pentru a putea respira.

Incendiul a izbucnit la o magazie din zona fostului club Bamboo. Focul a ars mocnit şi a emanat un frum gros care a îngreunat intervenţia. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

„Incendiul s-a manifestat cu mare degajare de fum, dar este acum localizat şi se lucrează la lichidarea lui. Clubul şi magazia erau inundate cu fum şi am fost nevoiţi să folosim aparate de respirat pentru a putea pătrunde în interior. Din cauza fumul vizibilitatea a fost redusp, iar intervenţia îngreunată“, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov. 

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă