Hochei: Meci decisiv pentru calificarea în finala Ligii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fenestela 68 Braşov ţinteşte finala Ligii Naţionale

Patinoarul „Mihai Flamaropol" din Bucureşti va găzdui, în această seară, de la ora 18.30, al doilea duel din semifinalele Ligii Naţionale de hochei, dintre Steaua Rangers şi Fenestela 68 Braşov.

Braşovenii pornesc cu un dezavantaj, ţinând cont că steliştii au câştigat, cu 4-3, după prelungiri, primul meci al semifinalei şi conduc în acest moment cu 1-0 la general.

Confruntarea din acestă seară este foarte importantă, întrucât în ultimul act se va califica formaţia care va câştiga trei meciuri din cinci. Astfel, în cazul în care Fenestela va pierde partida de astăzi, braşovenii ar fi obligaţi să câştige ultimele trei confruntări.

Noi ne-am propus de la început să ne impunem într-unul din cele două meciuri de la Bucureşti. Am fost foarte aproape în prima partidă şi sper ca astăzi să şi reuşim să ne adjudecăm victoria.

În caz contrar, ne va fi extrem de greu să revenim de la 0-2. Vom da totul pentru a obţine un rezultat care să ne păstreze în lupta pentru finală", a declarat preşedintele formaţiei braşovene, Miklos Ervin.

Cel de-al treilea meci al semifinalei cu Steaua Rangers va avea loc vineri, de la ora 18.00, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată