Garsoniere şi apartamente mai ieftine pentru braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimul an, garsonierele vechi s-au ieftinit cu 5,5%, iar apartamentele cu 2,8%.

Potrivit indicelui portalului imobiliare.ro, cea mai mare scădere de preţuri pe piaţa locuinţelor vechi din Braşov s-a înregistrat pe segmentul garsonierelor, preţul acestora scăzând, în medie, cu 5,5%. În scădere se află şi preţul apartamentelor cu două camere, cu 2,8%.

„O oportunitate de achiziţie este reprezentată de un apartament cu două camere situat în zona Astra. Preţul cerut de proprietar este de 36.000 de euro, pentru o suprafaţă utilă de 40 de metri pătraţi", se arată în studiul realizat de imobiliare.ro.

Potrivit aceluiaşi portal, la nivel naţional, din cauza crizei economice, proprietarii de apartamente vechi şi-au diminuat semnificativ pretenţiile. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi din marile oraşe ale ţării era cu 11,7% mai mic la sfârşitul lunii august 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În prezent, valoarea medie de listare a apartamentelor vechi este de 1.095 euro pe metru pătrat, faţă de 1.240 de euro în 2009.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate